S-a vehiculat în repetate rânduri, în ultima perioadă, o posibilă contopire a celor două instituții care se ocupă cu plățile către fermieri – APIA și AFIR. În prezent, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se ocupă de plățile directe, subvențiile, și plățile compensatorii către producătorii agricoli, în timp ce Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) finanțează proiectele din exploatațiile agricole și mediul rural.
Într-un interviu recent pentru publicația Gândul, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit despre aceste speculații.
”Chiar dacă suntem ultima ţară UE care încă mai are două agenţii de plăţi, eu am cerut posibilitatea menţinerii celor două agenţii de plăţi din România – AFIR şi APIA – pentru a nu periclita acordarea sprijinului către beneficiari în viitoarea PAC. Nu-mi dau seama dacă vom reuşi acest lucru sau dacă, în perioada de tranziţie (2021 – 2022), ni se va impune. Înaintele de întâlnirile din noiembrie şi din decembrie, eu am transmis punctul nostru de vedere către Comisia Europeană de menţinere a celor două agenţii de plată”, a precizat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Șeful MADR a vorbit și despre posibilele avantaje ale unei fuzionări a celor două instituții, printre care s-ar număra o economie de 25% din costurile actuale și o mai bună corelare.
”S-ar putea câştiga acei 25 la sută unde se dublează structura agenţiilor – personal, juridic, audit, conexele. Poate şi o mai bună corelare între ele, fiind sub o singură umbrelă. N-ar mai trebui să circule atât de greu, interinstituţional, hârtiile între ele”, a explicat Adrian Oros.