Nu mai e de glumit cu arderea terenurilor agricole! Directorul APIA Harghita, Haschi Andras, a avertizat că toţi cei depistaţi că îşi curăţă terenurile de vegetaţie uscată dându-le foc, rămân fără subvenţie pe întreaga suprafaţă solicitată, chiar dacă au incendiat doar o parte, informează Agenția de presă Rador.
„Rolul nostru este să identificăm fermierul care cultivă aceste suprafețe incendiate. Desigur, nu toate suprafețele incendiate sunt subvenționate. Acum, noi vom fi foarte drastici, oamenii își vor pierde în totalitate subvenția. Deci trebuie făcut ceva, nu mai merge cu o amendă sau cu o pierdere de 5-6 la sută a subvenției, oamenii își vor pierde subvenția și nu numai pentru suprafața care este arsă ci, indiferent câte hectare are omul, nu va primi niciun leu subvenție dacă suprafața este arsă. Unde găsim scrum, s-a dus subvenția!”, atrage atenția directorul APIA.
Potrivit datelor culese de înspectorii APIA, în județul Harghita, doar în ultima săptămână au fost identificați peste 100 de astfel de cultivatori de pământ, dar numărul lor este mai mare însumând sute de hectare de pământ unde vegetația a fost incendiată intenționat.
2 răspunsuri
Acest lucru trebuia făcut de la început!!! De ce de abia acum?? Ce au făcut angajații d-voastră până acum??? Ce au verificat??? Vă bateți joc de cei care suferă în continuare de pe urma acestor incendii!!
Nu i corect așa!de ce trebuie să sufere toată lumea,din cauza unor oameni fără minte.Noi nu am dat foc niciodată și avem terenuri arse:de exemplu am pus pruni în toamnă și acum jumătate locul îi ars,avem plantație de nuci,iar așa îi dat foc și îi arsăvplantația.Și atunci vă întreb pe dumneavoastră de ce ne pedepsiți pe toți,de ce nu căutați o altă modalitate,aveți atâția angajați,aveți elicoptere,primavara de ce nu plecați pe teren să i prindeți pe cei care fac acest lucru murdar,nu să stați bine mersi la birou și să sancționați pe toată lumea din cauza unor dobitoci.