
Anunț APIA – Obligatoriu pentru fermierii care vor subvenția la motorină 2026!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) face joi un anunț esențial pentru fermierii care vor subvenția la motorină 2026: cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat se pot depune până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv.
Potrivit unui comunicat al APIA remis redacției AgroTV, fermierii au posibilitatea de a depune cererile pentru subvenția la motorină 2026 atât la Centrele Județene ale APIA sau al Municipiului București în a căror rază se află exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, cât și la centrele unde au fost depuse cereri de plată în cadrul Campaniei 2025.
APIA precizează că acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare va fi emis de Centrele Judeţene APIA până la data de 1 martie 2026.
„Pentru efectuarea lucrărilor mecanizate din sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, beneficiarii achiziţionează motorina necesară şi solicită furnizorilor emiterea documentelor pe numele lor, conform prevederilor OUG nr. 120/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai menționează în comunicatul APIA.
Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026 este reglementată prin HG nr. 1174/2014 și OMADR nr. 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























Un comentariu
De ce nu beneficiază și persoanele fizice!