Amenajari speciale pentru producatorii agricoli, de Paste

piete agroalimentare

Aceste Sărbători Pascale sunt atipice cumva, din cauza restricțiilor prevăzute pentru a împiedica răspândirea COVID-19. În acest sens, autoritățile locale argeșene vin în ajutorul producătorilor agricoli, dar și al cumpărătorilor.

La cerere, se vor amenaja, în perioada 14-18 aprilie, spații speciale pentru a-i sprijini pe argeșeni să se aprovizioneze cu produse specifice Paștelui. Legume, fructe și produse de sezon vor putea fi achiziționate din respectivele piețe, doar respectându-se normele impuse de ordonanțele militare privind distanțarea socială. Astfel, organizatorii vor lua măsurile necesare pentru evitarea aglomerației.

Și piețele agro-alimentare argeșene rămân deschise pe toată durata stării de urgență strict pentru producătorii agricoli. Însă acum se impune ca aceștia să facă și dovada că dețin un certificat de producător, să folosească mănuși și mască și, nu în ultimul rând, să respecte regulile de distanțare socială.

Tradițional pentru aceste sărbători – mielul și produsele din carne de miel sunt de vânzare atât în punctele special amenajate în piețe, acolo unde ele există, dar se pot achiziționa și de la fermieri, dacă sunt destinate consumului direct, cu precizarea că această reglementare este valabilă doar pentru acest an.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2024 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.