30 iulie 2021 - 18:45

Ajutoare de stat mai mari pentru agricultură! Plafonul Agro IMM Invest a fost majorat

Programul IMM Invest România și subprogramul Agro IMM Invest au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2021. Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerului Finanțelor și în privința majorării plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere, a transmis Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) printr-un comunicat.

„Aprobarea Comisiei Europene de continuare a programului IMM Invest România și a subprogramului Agro IMM Invest vine ca o recunoaștere a adecvării și eficienței măsurilor de sprijin care susțin mediul antreprenorial românesc. Infuzia de capital atrasă prin programul IMM Invest în anul 2020, care a depășit 15 miliarde lei, prin acordarea a peste 25.500 de credite garantate de stat, continuă și în anul 2021. O altă veste bună este că, prin decizia Comisiei Europene, suntem în măsură să majorăm plafoanele schemei de ajutor de stat, pentru a putea susține accesul la finanțare a peste 58.000 de beneficiari în cei doi ani de funcționare a Programului, în limita plafonului anual de garantare, în valoare de 15 miliarde lei”, a mai transmis FNGCIMM.

Demersurile Ministerului Finanțelor au fost făcute ca urmare a impactului benefic pe care programele l-au avut asupra economiei, cât și a interesului IMM-urilor de a accesa în continuare credite cu garanții de stat.

Ministerul Finanțelor prin FNGCIMM, a alocat IMM-urilor peste 222 milioane de lei, pe parcursul anului 2020, și peste 246 milioane de lei, pe parcursul acestui an. Sumele reprezintă comisioane și dobânzi.

FNGCIMM a îmbunătățit procedura de implementare a programului prin majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 100.000 euro la 225.000 de euro pentru companiile care realizează producție primară de produse agricole, de la 120.000 euro la 270.000 de euro pentru companiile din sectorul pescuitului și acvaculturii și de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere care isi desfasoara activitatea in domeniul alimentar.

Conform datelor FNGCIMM, la data de 30 iunie 2021, au fost înregistrate în aplicația instituției 8.144 de solicitări de garantare, dintre care 7.252 sunt aferente Programului IMM Invest, indicând un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 44%, restul de 891 de solicitări fiind în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest.

Valoarea de finanțare a proiectelor aprobate în cadrul Programului este de aproximativ 3,72 miliarde lei, iar valoarea de garantare este de aproximativ 3,05 miliarde lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.