28 septembrie 2021 - 10:29

Ora 20.00 – Agricultura la Raport. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros- despre despăgubirile culturilor și legea ”5 porci”

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, vine în această seara la Agricultura la Raport. Subiectele principale de discuție fac referire la despăgubirile pentru recoltele afectate de seceta din primăvara anului precedet dar și despre, cel mai controversat subiect al momentului, ”legea celor 5 porci”.

Perioada de tranziție către noua Politică Agricolă Comună, 2021-2022, vine cu fonduri europene consistente pentru fermierii români. În total, țara noastră are la dispoziție peste 3 miliarde de euro la dispoziție în acești doi ani pentru investiții în agricultură, așa că Ministerul Agriculturii, împreună cu mediul asociativ, încearcă să contureze măsuri care să răspundă cât mai bine nevoilor fermierilor români, astfel încât toți banii să fie absorbiți.

Așadar, în această seară, începând cu ora 20.00, Ovidiu Ghinea vă aduce în platoul emisiunii, așa cum v-a obișnuit, consultanți experți în domeniu și timp de două ore va încerca împreună cu aceștia să vă răspundă tuturor întrebărilor și nelămuririlor. 

Puteți să ne trimiteți toate aceste mesaje, în timpul transmisiunii, folosind pagina oficială, Agro TV – Agricultura la Raport. De asemenea, numărul de telefon 0314052800 vă stă la dispoziție dacă doriți să intrați în direct cu specialiștii din platou.

Puteți vedea sau revedea emisiunile AICI.