18 octombrie 2021 - 23:44

Agricultorii vor mărșălui cu tractoarele prin trei mari orașe. „Este strigătul disperat al fermierilor”

Agricultorii vor mărșălui cu tractoarele prin trei mari orașe din România, miercuri, 7 aprilie 2021, ca urmare a tergiversării acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierii plății procentului rămas de plată pentru culturile de toamnă din anul 2019.

„Vă informăm că mâine, 7 aprilie 2021, începând cu ora 14:00, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice «Grânarii» – «Dă-te pe brazdă» Iași, membră APPR va organiza un marș cu utilaje agricole în Municipiile Iași,Vaslui și Botoșani.

„Itinerariile de desfășurare a marșului: Iași: Valea Lupului – Bulevardul Păcurari – Bulevardul Independenței – Anastasie Panu – Instituția Prefectului județul Iași (staționare cinci minute) – Splai Bahlui – Canta – Valea Lupului. Vaslui: Crucea Gării (Str. Ștefan cel Mare) – Bulevardul Traian – Str. Alecu Donici – Str. Nicolae Bălcescu – Str. Ștefan cel Mare – Prefectura județului Vaslui (staționare cinci minute) – Crucea Gării; Botoșani: E-on România (Calea Națională) – Strada Arhimandrit Marchidan – Str. Cuza Vodă – Calea Națională”, se precizează într-o informare de ultimă oră remisă la redacție.

Potrivit precizărilor organizatorilor, agricultorii vor mărșălui cu tractoarele în condițiile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea si desfășurarea adunărilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 25 septembrie 1991) și este autorizat de către autoritățile competente.

„Protestul exprimă strigătul de disperare privind tergiversarea acordării despăgubirilor pentru calamitățile culturilor din primăvara anului 2020 și întârzierea plății procentului rămas de plată pentru culturile de toamnă din anul 2019. Cerem imperativ prim-ministrului, domnului Florin-Vasile Cîțu, să plătească despăgubirile pentru culturile calamitate din sume identificate la propunerea alianței pentru agricultură și cooperare. Vă rugăm să popularizați demersurile noastre având în vedere situația extrem de gravă a agriculturii din zonele de est, sud-est și sud a țării, zone grav afectate de seceta din anul agricol 2019-2020”, se mai scrie în comunicat.

Este strigătul de disperare al fermierilor!

Într-o scrisoare deschisă transmisă premierului Cîțu, cei de la ACCPT Iași, pe un ton ferm, solicită șefului Guvernului să înțeleagă că „pierderile din anul precedent (37% sub producția de cereale a anului 2019) se vor repeta cu siguranță și în acest an, peste 40% dintre fermieri fiind în imposibilitatea de a-și asigura necesarul de reluare a activității agricole, fiind penalizați substanțial de către furnizorii de servicii, semințe, inputuri, amendamente, fertilizanți”.

„Este strigătul de disperare al fermierilor, cu atât mai mult cu cât ANT-ul a fost redus substanțial pentru acest an și nu s-au plătit subvenții la motorină. Vă cerem un răspuns ferm: acordați despăgubirile pentru culturile calamitate în anul 2020! Soluțiile de identificare a sumelor necesare v-au fost prezentate de către reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare”, scrie în documentul de protest președintele ACCPT Iași, Emil Bălteanu.

Conform datelor organizației citate, ca urmare a secetei din zonele de est și sud-est, pentru fermieri, anul 2020 se traduce în diminuarea cifrei de afaceri cu minim 40% până la 90%, întârzieri la plata facturilor pentru inputuri – pierderi – 25-50%.

Ei spun că despăgubirile ar acoperi costurile cu achiziția fertilizanților care, în ultimele două luni, au crescut cu 50%-80%.

De asemenea, agricultorii vor mărșălui cu tractoarele prin trei mari orașe inclusiv pentru că distribuitorii nu mai finanțează fermierii cu datorii din anul 2020, iar costul carburanților a crescut cu 20% din 15 noiembrie 2020 și până în prezent.