AFIR, anunț important pentru toți beneficiarii!

AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează beneficiarii de fonduri de europene că în zilele de luni, 27 februarie, și marți, 28 februarie a.c., pe platforma web a instituției s-au desfășurat acțiuni de optimizare care au limitat sau au blocat temporar accesul utilizatorilor la portalul AFIR și la modulele din cadrul acestuia.

Situația utilizatorilor care, din cauza acestor disfuncționalități, nu au putut depune în timp util documente necesare proceselor de achiziție sau plată va fi analizată în fiecare caz particular, în conformitate cu prevederile legale și procedurale în vigoare, pentru ca aceștia să nu fie dezavantajați.

„Vă informăm că în perioada 27 – 28 februarie 2023, în urma efectuării unor acțiuni de optimizare a platformei web pentru a facilita accesul publicului la funcționalitățile portalului AFIR (transfer date conturi ale utilizatorilor înscriși anterior în portalul „afir.INFO”, pe noua platformă „afir.RO”, pagina oficială de internet a Agenției; optimizarea modulului de achiziții beneficiari privați conexat portalului AFIR; optimizarea accesării conturilor și a procesului de logare) s-au manifestat o serie de probleme tehnice care au limitat sau blocat accesul utilizatorilor la portalul AFIR și la modulele din cadrul acestuia.

AFIR gestionează cu maximă prioritate toate sesizările privind imposibilitatea accesării conturilor în portalul AFIR și în modulele conexate, pentru remedierea problemelor înregistrate.

În situația în care, din cauza problemelor tehnice manifestate în perioada 27 – 28 februarie 2023, utilizatorii portalului nu au putut depune în timp util documente necesare proceselor de achiziție sau plată, AFIR va analiza inclusiv situațiile particulare și va aplica măsuri concrete, în conformitate cu prevederile legale și procedurale în vigoare, pentru ca utilizatorii să nu fie dezavantajați de aceste disfuncționalități.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventuale inconveniente, inerente procesului de optimizare a platformelor web”.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.