13 aprilie 2021 - 16:58

Adrian Oros: Vom incerca sa platim despagubirile de seceta pana pe 30 iulie

Ministerul Agriculturii va face tot posibilul să plătească despăgubirile pentru fermierii afectați de secetă până la data de 30 iulie, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la TVR1. Acesta a precizat că aceasta a fost cererea fermierilor, pentru ca să-și poată achita inputurile pentru culturile de toamnă.

”La discuțiile pe care le-am avut cu fermierii și cu asociațiile de fermieri, aceștia ne-au cerut ca plățile să fie făcute până la data de 30 iulie, data la care ei trebuie să achite inputurile pentru culturile din toamnă. Deci, noi vom face tot posibilul ca până atunci să aibă aceste sume tocmai ca să-și poată plăti aceste inputuri. 30 iulie este data limită”, a declarat Adrian Oros, la TVR 1.

Înainte de efectuarea plăților, ministerul trebuie să se încheie evaluarea pagubelor cauzate de secetă. Subiectul a fost abordat și în ultima ședință de guvern, când premierul Ludovic Orban l-a luat la întrebări pe ministrul Adrian Oros în legătură cu suprafețele afectate rapoartate până la această oră de fermieri.

Ludovic Orban: Mulțumesc. Domnule ministru al agriculturii, cum stați cu evaluarea pagubelor pricinuite de secetă?

Adrian Oros: Da, până la această dată sunt centralizate suprafețe de 1,2 milioane hectare. La această oră facem niște verificări, pentru că în unele județe se pare că se raportează suprafețe care au fost afectate sensibil egale cu suprafețele care au fost însămânțate în toamnă, și vrem să facem niște verificări riguroase, să fim cât mai obiectivi atunci când facem despăgubirile și să primească doar cei care merită aceste despăgubiri și pe suprafețe corecte.

Ludovic Orban: Aici va trebui să avem date cât se poate de corecte, să putem să acordăm despăgubirile.

Adrian Oros: Da.

Ludovic Orban: Vedeți că parlamentul iar a mai făcut o nefăcută, a trecut o lege, trebuie să avem grijă. Aici trebuie să stăm tare în șa, pentru că în fiecare săptămână, parlamentul ne mai toarnă câteva reglementări în care ne mai generează cheltuieli pentru care nu există resurse. Parcă vor să ducă România în stare de a nu putea să facă față plăților. Acesta e un asemenea gest de iresponsabilitate. Încercați să fiți mai activi în comunicarea publică și să prevenim toate năzdrăvăniile astea, să oprim populismele astea care ne generează o situație în care foarte greu vom putea face față obligațiilor generate de reglementările adoptate în parlament.

Adrian Oros: Dimpotrivă, ceea ce au făcut prin acea lege populistă privind despăgubirile pentru secetă, necomunicând Comisiei, neavând acceptul Comisiei, pentru că este o schemă de ajutor de stat, până la urmă, ei nu au făcut decât să arunce pe piață o lege care nu se va putea aplica niciodată. Și, mai mult, o să îi împiedice pe fermieri să acceseze…

Ludovic Orban: Luaţi legătura cu Grupul, să o atacăm la Curtea Constituţională, astfel încât să nu fim în situația să nu putem pune în practică o reglementare. Bun. Aici, domnul ministru, ar trebui – şi acesta e un îndemn către dumneavoastră -, ar trebui, la dezbaterea în plen a unor legi de genul ăsta, să fie prezenți miniștrii, care să vină cu toate argumentele pentru a-i convinge pe parlamentari că nu trebuie să voteze ca în an electoral, ci trebuie să voteze în funcție de niște argumente foarte solide, nu putem să lăsăm sarabanda asta de proiecte de legi care ies pe bandă rulantă din Parlament și care ne creează o asemenea dificultate. Bine, cam când estimaţi că finalizăm evaluarea numărului de hectare și a cuantumului despăgubirilor?

Adrian Oros: 15 iunie este data limită pe care am anunțat-o atât fermierilor, cât și echipelor care fac aceste…

Ludovic Orban: Deci, nu uitați să pregătiți pentru planul de măsuri economice schema de garantare a creditelor. Voi aveți o schemă, aveți un fond de garantare, numai că aici trebuie o implicare mai serioasă din partea ministerului, poate inclusiv financiară, și niște mecanisme, niște scheme care, într-adevăr, să fie utile pentru fermieri, pentru procesatori. Acesta e unu. Doi, trebuie să pregătim un plan ambițios de absorbție de fonduri europene pentru sistemul de irigații pe 2021-2027. Vom putea utiliza bani, numai că trebuie să fim pregătiți astfel încât să fim siguri că orice euro care este investit în sistemul de irigații duce la creşterea suprafeței care este irigată.

Adrian Oros: Avem în lucru asemenea strategie de gestionare a apei și a…

Ludovic Orban: Şi măsurile de ocupare activă pentru zilieri și pentru sezonieri, de asemenea, trebuie pregătite, da? Bine, mulțumesc”.