Ministrul agriculturii, Adrian Oros, dă replica atacurilor vehemente la adresa conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din ultima perioadă. După ce mai mulți fermieri din sectorul legumicol s-au plâns de faptul că sprijinul cuplat vegetal va fi cu mult redus anul acesta față de anii precedenți, oficialul MADR a venit cu clarificări. Potrivit acestuia, conducerea Ministerului face tot posibilul să corecteze această greșeală, făcută de fosta conducere de la MADR, însă subliniază că aceasta trebuia semnalată mult mai devreme.
”Sigur că este multă teamă și multă lume reacționează emoțional. Anul acesta va fi greu pentru toți și împreună trebuie să trecem peste această perioadă, Măsurile pe care MADR le-a luat sunt aceleași ca în fiecare an, iar în unele locuri am suplimentat. Cunosc nemulțumirea domnului Păunel pentru că am avut discuții pe această temă. Legumicultorii au scheme de sprijin atât prin sprijinul cuplat vegetal, prin ajutorul național tranzitoriu, cât și prin plățile la hectar care se fac. Deci sunt 3 modalități de sprijin. Pentru cei care fac culturi în spații protejate este și programul tomata.
Acum, nemulțumirea domnului Păunel este legată de o decizie luată anul trecut în august, când s-au fixat sumele, plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal care se va da luna aceasta, în aprilie. Anul trecut la 1 august, conducerea de atunci a Ministerului a comunicat sumele la Bruxelles. La legumicultură a schimbat suma, diminuând mult ceea ce li se cuvenea legumicultorilor. Noi, anul acesta, am încercat să facem o notificare la Bruxelles să corectăm acea eroare făcută anul trecut, dar soluția era ca domnul Păunel să ia atunci atitudine, când conducerea Ministerului de atunci nu a fixat o sumă corespunzătoare. Atunci se putea corecta, până la sfârșitul anului. Acum nu știu dacă vom reuși să corectăm această inexactitate, această bâlbă făcută anul trecut, dar ne ocupăm.
O lovitură în plus dată legumicultorilor anul trecut. Mi-ar fi plăcut ca vehemența cu care este atacat acum Ministerul, în această situație de criză în care trebuie să ne ocupăm de toată lumea, să fi fost anul trecut, când se putea corecta. Repet, noi am notificat acum Comisia Europeană, deși nu este un obicei acest lucru, pentru că modificările se puteau face până la sfârșitul anului trecut. Am fi dorit să fim sesizați măcar când am venit la Minister, în noiembrie, dar până în acest moment nu s-a întâmplat nimic. O să găsim cu siguranță, dacă nu reușim să modificăm sumele, resurse de la bugetul național”, a declarat Adrian Oros la un post de televiziune.