Problema vânătorilor de subvenții este deja una veche în agricultura românească. De mai bine de un deceniu, țara noastră se confruntă cu acești profitori, care caută să se îmbogățească, fără să le pese cu adevărat de soarta agriculturii autohtone. Problema se află și în atenția ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, care îi vede pe aceștia ca una dintre cele mai mari probleme din sectorul agricol românesc.
”În calitatea mea de medic veterinar, sunt în interiorul sistemului din 1990. În 20 octombrie ’89 m-am prezentat la post, undeva la limita județului Cluj cu județul Sălaj, și am prins toate etapele acestei transformări a agriculturii românești.
În prima perioadă, acest sector nu a fost atractiv. Erau multe alte sectoare atractive imediat după ’90. Viața la țară, condițiile în care se trăia în anii aceia în mediul rural erau cu totul diferite față de mediul urban, iar acestea au făcut ca lumea să părăsească acest sector economic important. În momentul în care am aderat la Uniunea Europeană, au apărut foarte multe oportunități. Din păcate, cred eu, foarte mulți dintre cei care s-au încăpățânat să rămână în această activitate, în această viață aspră de fermier, au fost oarecum împinși de-o parte de către vânătorii de subvenții, care au simțit oportunitatea și au intrat în această activitate doar pentru subvenții. Ei vor pleca în momentul în care aceste subvenții vor dispărea, dar până atunci au făcut și vor face mult rău”, a precizat Adrian Oros la un post de televiziune.
De altfel, ”războiul” ministrului cu vânătorii de subvenții nu este unul nou. Încă de la venirea sa la șefia MADR, Oros a declarat că va face tot ce îi stă în putință pentru a scăpa de ei.
”La noi a fost un sport, și nu mă feresc să o spun, al acestor vânători de subvenții, care și în alte situații fac acest lucru. Profită de niște regulamente care sunt rigide, profită de anumite situații și vânează subvenții cu nesimțire. Sigur că este frustrant ca tu să ai un anumit număr de animale și să primești subvenție doar pe o parte din ele fiindcă nu l-ai avut la momentul acela de referință, iar altul, care și-a vândut toate animalele, să primească în continuare”, spunea ministrul, în urmă cu câteva luni, la AGRO TV.