Achim Irimescu: Am procedat absolut corect și conform cu legislația UE și națională

irimescuMinistrul Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat joi, într-o postare pe Facebook, că a procedat „absolut corect și conform cu legislația UE și națională” atunci când a anunțat numele producătorului la care s-a găsit brânză de vaci contaminată cu E-coli.

„Referitor la cazul celor 25 de kilograme de brânză de vaci contaminată cu E-coli, precizez că am procedat absolut corect și conform cu legislația UE și națională.(…) Pe lângă informarea celorlalți operatori din lanțul alimentar, operatorul economic informează, în mod eficient și precis, consumatorii în legătură cu motivul acestei acțiuni. Ca urmare, era de datoria autorităților să comunice numele operatorului pentru a preîntâmpina alte potențiale cazuri de îmbolnăviri”, notează Achim Irimescu.
Șeful MADR aduce argumentul că această practică se aplică, spre exemplu, și la autoturisme, „deci cu atât mai riguros trebuie respectată la alimente”.
Potrivit postării de pe Facebook, procedura de rechemare/retragere adoptată și în Ghidul ANSVSA prevede: în cazul unei neconformități a produsului alimentar care pune în pericol major sănătatea populației (de exemplu rezultate nesatisfăcătoare la testele pe baza criteriilor de siguranță definite de Regulamentul 2073/2005 cu modificările ulterioare) și când alte măsuri nu sunt suficiente pentru realizarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății, se inițiază procedura de rechemare a acestuia de la consumator
La rândul său, MADR a informat, joi, într-un comunicat remis AGERPRES, că anunțul făcut de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în ceea ce privește depistarea lotului de brânză contaminată cu E-coli la o firmă din Argeș, este în conformitate cu prevederile europene și naționale.
MADR face referire la Regulamentele 178/2002 și 2073/2005 și la cele naționale, precum Ghidul privind elaborarea planurilor naționale de intervenție în domeniul siguranței alimentelor (ANSVSA).
„Fără a aduce atingere prevederilor aplicabile ale legislației comunitare și interne privind accesul la documente, în cazurile în care există motive rezonabile să se suspecteze că anumite produse alimentare sau hrană pentru animale pot prezenta un risc pentru sănătatea umană sau pentru sănătatea animalelor, atunci, în funcție de natura, gravitatea și dimensiunile riscului respectiv, autoritățile publice iau măsuri adecvate pentru informarea publicului general cu privire la natura riscului pentru sănătate, identificând, în cea mai mare măsură, produsele alimentare sau hrana pentru animale ori tipul de produse alimentare sau de hrană pentru animale, riscul pe care acestea îl pot prezenta și măsurile care se iau sau sunt pe cale să se ia în vederea prevenirii, reducerii sau eliminării acelui risc”, spune MADR, citând articolul 10 din Regulamentul UE 178/2002.
De asemenea, în articolul 17 din Regulamentul UE 178/2002 se prevede că: „statele membre aplică legislația alimentară, monitorizează și verifică respectarea cerințelor relevante ale legislației alimentare de către operatorii din sectorul alimentar și operatorii cu activitate în domeniul hranei pentru animale în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției. În acest scop, statele membre practică un sistem de controale oficiale și alte activități, conform împrejurărilor, inclusiv comunicarea către public a siguranței și riscului produselor alimentare și hranei pentru animale, supravegherea siguranței alimentelor și a hranei pentru animale și alte activități de monitorizare cuprinzând toate etapele de producție, prelucrare și distribuție”.
MADR mai menționează și articolul 7 din Regulamentul UE 2073/2005.
„În cazul în care rezultatele testelor pe baza criteriilor definite în anexa I sunt nesatisfăcătoare, operatorii din sectorul alimentar iau masurile prevăzute la alineatele (2)-(4) ale prezentului articol, împreună cu alte acțiuni corective definite în procedurile lor bazate pe HACCP și alte acțiuni necesare pentru protecția sănătății consumatorilor. În plus, operatorii din sectorul alimentar iau măsuri pentru a descoperi cauza rezultatelor nesatisfăcătoare în vederea prevenirii reapariției unei contaminări microbiologice inacceptabile. Respectivele măsuri pot include modificări ale procedurilor bazate HACCP sau alte măsuri de control al igienei produselor alimentare în vigoare”, notează ministerul.
În cazul în care testele pe baza criteriilor de siguranța produselor alimentare definite în anexa I capitolul 1 dau rezultate nesatisfăcătoare, produsul sau lotul de produse alimentare se retrage sau se retrimite la unitatea de producție în conformitate cu articolul 19 al Regulamentului (CE) nr. 178/2002.
Cu toate acestea, produsele introduse pe piață, care nu sunt încă la un nivel de vânzare cu amănuntul și care nu îndeplinesc criteriile de siguranță a produselor alimentare, pot fi supuse unei prelucrări suplimentare printr-un tratament care să elimine riscul în cauză. Respectivul tratament poate fi efectuat numai de operatorii din sectorul alimentar, alții decât cei de la nivelul vânzării cu amănuntul, relevă MADR.
Potrivit Ghidului referitor la elaborarea planurilor naționale de intervenție în domeniul siguranței alimentelor (ANSVSA), pe măsură ce incidentul evoluează, este, de obicei, necesar să se inițieze intervenții pentru protejarea sănătății publice, prin limitarea și controlul distribuției de produse alimentare afectate.
„Împiedicarea distribuției produselor alimentare contaminate, retragerea și rechemarea produselor alimentare, precum și închiderea unităților din sectorul alimentar trebuie considerate drept măsuri adecvate și trebuie întreprinse atunci când este necesar”, se arată în ghid.
Potrivit MADR, în situații similare, mai exact, în 23 februarie 2016, ANSVSA a anunțat printr-un comunicat de presă că Punctul Național de Contact RASFF România a fost notificat de către Punctul European de Contact RASFF asupra unei retrageri inițiată de compania Mars pentru cinci sortimente de produse din ciocolată: Snickers, Mars, Milky Way, Celebrations și Mini Mix, după ce un fragment de plastic a fost identificat într-un produs.
În această situație, ANSVSA a colaborat cu Mars România în acțiunea de retragere a loturilor de produse suspicionate de pe piață, urmărind modul de retragere de la comercializare, precum și alte acțiuni pe care compania le întreprinde, cum ar fi informarea consumatorilor. (Sursa: Agerpres)

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole