A VII-a ediție a Târgului pentru Fermieri, AGRALIM, va avea loc la Iași în perioada 26-29 septembrie

12

agralimiasi

În perioada 26-29 septembrie 2013 la Centrul Expozițional Providența din Iași va fi organizată sub patronajul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cea de-a VII-a ediție a Târgului pentru Fermieri AGRALIM. Evenimentul este completat de o serie de conferințe de specialitate reunite sub emblema Forumului Agricol și de Seara de Excelență în Agricultură, singurul eveniment de premiere a performanțelor în agricultură în regiune de Nord-Est.

Evenimentele dedicate cu precădere fermierilor, specialiștilor și antreprenorilor în sectorul agricol și administrației publice locale din regiunea de Nord-Est sunt organizate de ABplus Events, în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Consiliul Județean Iași, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași, cu susținerea Direcțiilor Agricole din județele Moldovei și a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 Nord-Est Iași.

Târgul AGRALIM din toamna acestui an este dezvoltat pe două mari paliere: târgurile specializate AGROFARMA și AGROZOO, acestea fiind locul unde fermierii și specialiștii în domeniu pot identifica cele mai bune produse și soluții pentru activitatea lor. Târgul organizat în perioada 26-29 septembrie, la Centrul Expozițional Providența Iași, Șos. Nicolina, nr. 115 bis reunește companii din întrega țară, dar și din străinătate (Danemarca, Bulgaria, Ungaria).

Citește și

Cmentariile sunt închise