17 octombrie 2021 - 11:28

A.N.T. și S.C.Z.- Se cere actualizarea numărului de bovine

În contextul programelor de susținere a vacii de carne și a vacii de lapte, schemele  de ajutor de stat A.N.T. și S.C.Z., la cererea membrilor Federației Naționale PRO AGRO cu  activități de creștere a bovinelor, considerăm că se impune ca situația de facto referitoare la  numărul de bovine să fie actualizată cât mai urgent. În fapt, prin raportarea la cifrele istorice (2013) nu se reușește altceva decât subvenționarea unui mare număr de fermieri fără ca aceștia să se mai califice.  

Pentru a avea o dimensiune asupra ajutoarelor primite fără temei, facem mențiunea  că în anul 2020 în programul A.N.T. 8 (carne) se află în plată un număr de 22.000 de ferme,  respectiv un număr aproximativ de 176.000 de capete bovine care nu mai îndeplinesc  condițiile.  

Este evident că în contextul pandemiei Covid-19 aceste sume ar putea fi folosite de o  manieră mult mai echitabilă, și nu susținând ferme care nu mai sunt eligibile.  Pe lângă organizațiile membre ale Federației PRO AGRO: Asociația Aberdeen Angus  România, Asociația Crescătorilor de Vaci HolsteinRO și Federația Națională a Crescătorilor de  Bovine din România, s-au alăturat demersului nostru și alte organizații relevante pentru  întregul sector: Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental, Asociația  Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România dar și Liga Asociațiilor Producătorilor  Agricoli din România.  

Schemele de Ajutor de stat: A.N.T. si S.C.Z. 

Prin aceste propuneri se doreste stimularea fermierilor care produc cu adevarat pentru piata, cat si performanta, avand in vedere situatia dificila a bugetului national si a balantei comerciale. 

Observatii privind A.N.T. 8 (carne) — anul 2020 

Trebuie eliminate de la plata cele 22.060 ferme care insumeaza 176.184 de capete bovine.  Aceste ferme nu mai au nici un animal in exploatare si reprezinta 13,7 % din totalul de bovine  eligibile. Raportarea trebuie sa se faca la efectivul din 15.06.2020. 

Observatii privind A.N.T. 7 (lapte) — anul 2020

Trebuie eliminate de la plata fermele care nu mai detin bovine si care fizic nu au  posibilitatea de a produce lapte (51.304 ferme). Raportarea trebuie sa se faca la efectivul din  15.06.2020. 

Observatii privind A.N.T. 8 (carne) — anul 2021 

Fermele care nu detin nici un animal nu mai pot fi eligibile pentru aceasta schema de  Ajutor de stat. Bugetul total al A.N.T. 8 se va distribui astfel: – 5 Euro / cap A.N.T. 8 (pentru efectivul  eligibil ramas), restul sumelor trebuie sa fie redirectionate pentru despagubiri Covid pe cap  (schema vaca de carne & vaca de lapte). Fermele trebuie sa respecte urmatoarele conditii: sa  detina minim 5 capete, varsta minima a bovinelor sa fie de 6 luni, bovinele sa fi stat 6 luni pe  exploatatia beneficiarului. 

Observatii privind A.N.T. 7 (lapte) — anul 2021 

Fermele care nu detin nici un animal nu mai pot fi eligibile pentru aceasta schema de  Ajutor de stat. Bugetul total al A.N.T. 8 se va distribui astfel: – 1,5 Euro / tona de lapte A.N.T. 7, restul  sumelor trebuie sa fie relocate pentru despagubiri Covid per tona de lapte (schema vaca de  lapte). Fermele trebuie sa respecte urmatoarele conditii: trebuie sa faca dovada cu documente  ca au comercializat laptele pentru care solicita acest ajutor de stat. 

Observatii privind S.C.Z. 2021 — 2022 — Bovine de carne 

Vor ramane eligibile doar vacile rasa pura si vacile metise F2/F3 cu rasa pura si taurii  rasa pura. Efectivul minim eligibil va fi de 10 capete, respective eliminarea plafonului maxim. Economiile care raman de la alte masuri/scheme de ajutot vor fi directionate catre  bugetul SCZ bovine de carne. 

Observatii privind S.C.Z. 2021 — 2022 — Bovine de lapte 

Se vor pastra conditiile de eligibilitate cu mentiunea ca se va elimina limita maxima de  capete eligibile. Astfel, nu va mai exista plafonarea la 250 capete eligibile per ferma. Observatii privind Schemele de ajutor Covid pentru vaca de carne si vaca de  lapte 

Ca urmare a reducerii alocarii pentru A.N.T. 7 si A.N.T. 8 se va realiza o economie estimata  la 350 milioane RON (suma provenita de la A.N.T. 8) si respectiv 82 milioane RON (suma  provenita de la A.N.T. 7). Propunem sa existe un Ajutor Covid specific sectorului vaca de carne  si o schema de ajutor specifica sectorului vaca de lapte. Astfel, schema sectorului vaca de lapte  va cumula parte din economiile rezultate de la A.N.T. 8 si integral economiile de la A.N.T. 7. 

Comments are closed.