A împușcat câinele vecinului, motivând că i-a atacat oile

Un bărbat din comuna Rona de Jos i-a împuşcat câinele unui vecin, motivând că i-a atacat oile aflate pe terenul din spatele casei sale, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureş.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat de 43 de ani, posesor al unui permis de port armă a executat un foc cu armă de vânătoare, împotriva unui câine rasa Ciobănesc Mioritic, care se afla pe proprietatea acestuia, respectiv în grădina din spatele casei, la o distanţă de aproximativ 150 de metri faţă de casa de locuit şi i-a atacat oile care păşunau”, se arată în comunicatul IPJ Maramureș.

Potrivit sursei citate, câinele a fost rănit la unul dintre picioarele din faţă, dar este în viață.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole