27 septembrie 2021 - 08:08

Ce s-a întâmplat cu 2,1 milioane lei pe care APIA ar fi trebuit să-i plătească fermierilor

Aproximativ 2,1 milioane lei au fost încasați pe nedrept de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) de către două persoane fizice și o societate cooperativă, de-a lungul a opt ani de zile.

Ca urmare a acțiunii prompte a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

În acest context, într-un rechizitoriu întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Brașov, în cazul a trei inculpați au fost reținute șapte fapte încadrate drept infracțiuni. În cazul primei persoane fizice – fermier – s-au reținut trei fapte, în cel al persoanei fizice reprezentant al Societății Cooperative „Crescătorii de Animale Săvăstreana” – două fapte, respectiv alte două fapte în cazul Societății Cooperative „Crescătorii de Animale Săvăstreana”.

Inculpații, pentru care procurorii DNA au dispus trimiterea lor în judecată în stare de libertate, ar fi depus, în perioada 2010-2018, la APIA, mai multe documente cu un conținut nereal (în unele cazuri documentele au fost falsificate de reprezentantul Societății Cooperative „Crescătorii de Animale Săvăstreana”), pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.

„În același context, în perioada 2010-2018, unul dintre inculpații menționați ar fi omis să anunțe în termenul legal Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în legătură cu faptul că nu va exploata agricol mai multe suprafețe de teren”, au adăugat procurorii DNA.

În cazul persoanei fizice, aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, respectiv pentru omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

Persoană fizică, reprezentant al Societății Cooperative „Crescătorii de Animale Săvăstreana”, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, precum și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Nu în ultimul rând, Societatea Cooperativă „Crescătorii de Animale Săvăstreana” a fost trimisă în instanța de judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

„Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 2.067.009 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii față de toți inculpații. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, au mai precizat procurorii.