Medicii infecționiști dau alarma: Porcii la control!

Decembrie este luna în care se sacrifică porci în multe gospodării ţărăneşti, carnea consumându-se apoi sub forma diferitelor preparate de sezon, însă multă lume încă refuză să testeze trichineloscopic carnea de porc provenită din gospodăriile private, crescând astfel și pericolul îmbolnăvirii de trichineloză, atrag atenția medicii infecţionişti ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor […]
Când se lansează noile măsuri pe fonduri europene de la AFIR

Planul Național Strategic (PNS) al României pentru perioada 2023-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană, astfel că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Odată cu el vor fi implementate noile linii de finanțare cu fonduri europene, derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), ca și până acum. O îngrijorare a fermierilor […]
Moș Crăciun vine la MADR cu traista plină! Vezi ce îți aduce!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”, se arată într-un comunicat al instituției remis redacției AgroTV. MADR, cu sprijinul Federației Naționale a Producătorilor […]
Fermierii resping finanțarea pentru Casa de Comerț Unirea! Ce propunere au

Casa de Comerț Unirea pare că nu a reușit să-i convingă prea tare pe fermieri de utilitatea activității sale. Aceștia cer ca suma de 100 de milioane de euro prevăzută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a finanța Casa de Comerț Unirea să fie folosită în scopuri care să le fie mult mai utile, […]
Anunț de la MADR pentru tinerii fermieri! Ce fonduri se pregătesc pentru anul viitor

Tinerii fermieri vor beneficia de două linii de finanțare începând din 2023: ”sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, cu o alocare financiară de 250 milioane euro, precum și ”consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați”, cu un buget de 170 milioane euro. Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale […]
Poziția oficială a României: Etichetarea pe criterii ce vizează bunăstarea animalelor, introdusă voluntar!

Bunăstarea animalelor a fost unul dintre subiectele fierbinți pe agenda reuniunii de luni a Consiliului Agricultură și Pescuit de la Bruxelles, unde s-au solicitat opiniile statelor membre cu privire la revizuirea planificată a legislației în domeniu, în contextul situației economice actuale din Europa. În cadrul deazbaterilor, România și-a precizat poziția că „poate susține actualizarea legislației […]
Daea cere să ținem cont de realitate: „România are cel mai scăzut nivel!”

Nimeni nu poate contesta faptul că România se află în coada listei în UE în privința nivelului de utilizare a produselor fitosanitare, astfel că noul Regulament privind Utilizarea Sustenabilă a Pesticidelor (SUR) trebuie să țină cont de o astfel de realitate, a fost poziția pe care a susținut-o, luni, ministrul Petre Daea, în cadrul reuniunii […]
Subvenție nouă pentru oieri! Ce program pregătește Ministerul Agriculturii pentru 2023

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) relansează un program de sprijin pentru crescătorii de ovine în 2023. Secretarul de stat din cadrul MADR, Sorin Moise, a făcut anunțul așteptat de oieri, în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”. Potrivit oficialului MADR, ajutorul de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lâna va […]
În sfârșit, România se mai și opune la Bruxelles!

Prin instituțiile europene de la Bruxelles, partenerii europeni s-au obișnuit ca politicienii români să accepte fără rezerve tot ce se pregătește prin laboratoarele politicii comunitare. Iată însă că România a învățat să mai spună și „NU”. Astfel, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles, luni, 12 decembrie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, […]
Programul TOMATA 2023 – Câți bani primesc legumicultorii anul viitor

Programele de interes pentru cultivatorii de legume din România, în frunte cu programul tomata, continuă și în 2023. Sumele necesare au fost incluse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2023. Potrivit lui Sorin Moise, secretar de stat MADR, programul tomata are alocat un buget de 63 milioane euro pentru anul viitor. […]