Traditia romaneasca de la care nu puteti lipsi

Sărbătorită prin muzică și dans în port popular, Sâmbra oilor este cel mai îndrăgit și cunoscut festival din Țara Oașului, județul Satul Mare, care în fiecare an adună pe dealul de la Huta-Certeze mii de oameni dornici să asiste la străvechiul obicei oștănesc.

Înțelegerea, reglementarea gospodărească și protocolul față de treburile majore ale oieritului sunt elementele care descriu cel mai bine termenul de “sâmbra”. Festivalul de față are loc de fiecare data în cadrul “Ruptul Sterpelor”, cea mai veche și complexă sărbătoare pastorală, care marchează începutul sezonului pastoral.

Conform tradiției, pentru purificare, Înainte ca ciobanii să îşi urcă oile la munte, aceștia împreună cu oile lor sunt întotdeauna stropiți cu apă sfințită, iar pronuțarea anumitor formule magice și prepararea unor alimente rituale specifice completează obiceiurile locale ale sărbătorii.

Respectat cu strictețe, Sâmbra de pe dealurile de la Huta-Certeze semnifică păstrarea și redarea simbolică a unui vechi obicei, unde pe un raboj, se cântărește după primul muls laptele oferit de oile fiecărui cioban, iar ulterior, se calculează cantitatea de brânză, urdă și caș care îî revine fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

Evenimentul se desfășoară în fiecare an în luna mai, iar organizatorii sunt Primăria orașului Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria comunei Certeze.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: