SUSTINEREA INTINERIRII GENERATIILOR PRIN INSTRUMENTE FINANCIARE FINANTATE DIN PNDR – ASPECTE DE INTERES MAJOR IN CADRUL CELE DE-A 8-A CONFERINTE REGIONALE PNDR

0 23

Secretarul de stat Alexandru POTOR a participat în data de 26 noiembrie 2018 la cea de-a 8-a conferință regională PNDR desfășurată la Snagov, județul Ilfov. Alături de secretarul de stat Potor s-au aflat la eveniment directorul general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR, Carmen Boteanu, directorul general adjunct al AFIR, Daniel Crunțeanu, experți APIA și ai centrelor regionale AM-PNDR, membrii ai conducerii fondurilor de garantare, Alina Mihaela Toma, Preşedinte-Director general FGCR, Alexandru Petrescu, Director General FNGCIMM. De asemenea, la eveniment a fost prezent și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Mihaela Toader.

În cadrul conferinței a fost pus accentul pe următoarele subiecte, de un real interes pentru publicul prezent: întinerirea generațiilor implicate în agricultură, asocierea fermierilor și instrumente financiare finanțate prin PNDR – credite cu risc partajat, stadiul măsurilor de investiţii PNDR 2014-2020 gestionate de către AFIR, stadiul măsurilor PNDR 2014-2020 gestionate de către APIA, precum și exemple de proiecte de succes.

În discursul său, directorul general adjunct al AM PNDR, Carmen Boteanu, a afirmat: ”Întinerirea generațiilor implicate în agricultură și creșterea competitivității la nivelul exploatațiilor agricole pot fi susținute cu succes, alături de finanțarea prin granturi, de asocierea fermierilor în cadrul unor cooperative și finanțări complementare ale investițiilor prin instrumente financiare finanțate din PNDR, respectiv credite cu risc partajat.”

Secretarul de Stat POTOR a concluzionat:” Evenimentul de la Snagov a adus împreună reprezentanți ai MADR și ai Ministerului Fondurilor Europene. Împreună cu doamna Toader  am discutat cu despre oportunitatea finanțării proiectelor selectate de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) atât din sursa Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), cât și din Fondul Social European (FSE). Pe viitor, consider că finanțările asociate – de la MADR și din alte programe operaționale desfășurate prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală  (GAL) – reprezintă o soluție salutară pentru dezvoltarea mediului rural românesc. Aștept cu mare interes ca și alte investiții din zona dezvoltării regionale, a programelor de competitivitate sau de mediu să fie derulate prin intermediul GAL.”

Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.