Suprematia ANPC schimbata de Dancila! Cine este noul lider?

Recent, Marius Pîrvu preşedintele ANPC (numit în martie 2018), a fost eliberat din funcţie printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, în locul acestuia fiind numit Horia-Miron Constantinescu, fostul sef al OPC Constanţa.

În vârstă de 45 de ani, Constantinescu a fost adus în ochii publicului prin acţiunile sale de închidere a unor restaurante celebre din Mamaia, prin amendarea Primăriei din Constanţa pentru starea locurilor de joacă din oraş şi prin sancţionara lanţului de restaurante McDonald’s.

”Încerc să facem din această autoritate ceea ce ar trebui să fie, așa cum am făcut și la Constanța. Deseori, în cadrul acțiunilor de control fermitatea a fost confundată cu agresivitatea. Agresivitatea e o formă de frustrare și în ce mă privește nu e cazul. Eu am acționat întotdeauna cu fermitate. Iar la cei 45 de ani ai mei e greu să mă mai schimb. Poate numai în bine. Așa că vom implementa în teritoriu ceea ce a ieșit bine la Constanța. Vom multiplica de 42 de ori modelul Constanței. Am format o echipă grozavă acolo, am și ales pe cineva despre care mi-aș dori să îmi ia locul, e cineva care mi-a ținut locul de fiecare dată când lipseam. Dar eu cred cu tărie în întreaga echipă pe care mi-am format-o în Constanța”, a declarat Constantinescu cu privire la proiectele sale în calitate de preşedinte al ANPC.

Citește și

Comentariile sunt închise