SUBIECTUL URSILOR DIN HARGHITA DIN NOU IN ATENTIA MINISTERULUI MEDIULUI

Jean-Adrian Andrei, prefectul de Harghita, a atras din nou atenția Ministerului Mediului în legătură cu problemele din județ generate de atacurile urșilor asupra oamenilor, gospodăriile și culturilor agricole, mai ales că în ultima perioadă au avut loc tot mai multe incidente de acest fel.

„Având în vedere intensificarea atacurilor urşilor asupra omului, am readus în atenţia Ministerului Mediului problemele cu care se confruntă judeţul Harghita în ceea ce priveşte atacurile animalelor sălbatice asupra gospodăriilor şi culturilor agricole ale populaţiei. Prezenţa permanentă a urşilor în localităţi şi în apropierea acestora continuă să reprezinte un pericol real. La nivelul judeţului Harghita s-a constatat faptul că populaţia de urşi este în continuă creştere, dublându-se faţă de anul precedent, sporindu-se numărul incidentelor când aceste animale protejate intră în localităţi şi produc pagube majore. Deja, până în prezent, în acest an, la nivelul judeţului Harghita au avut loc numeroase atacuri de urs în gospodăriile populaţiei, existând şi riscul producerii unor atacuri violente asupra omului”, a declarat, ieri, prefectul județului Harghita.

Un alt aspect evidențiat de acesta se referă la faptul că nu s-au găsit încă soluții optime la nivel local pentru rezolvarea acestei situații și că actualul act legislativ nu face decât să îngreuneze orice procedură care ar putea duce la soluționarea problemelor în cazul urșilor.

„Deşi populaţia judeţului Harghita se confruntă cu aceeaşi problemă, la nivel local nu au putut fi identificate soluţii optime pentru rezolvarea acestor probleme, care prezintă un pericol real. Această situaţie rezultă în principal şi din cadrul legislativ actual, care prevede proceduri greoaie, care nu dau rezultate imediate, dar mai rezultă şi din situaţia conflictuală între gestionarii fondurilor de vânătoare, diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de specialitate implicate în problema gestionării situaţiei exemplarelor din specii de urşi protejate”, a spus Jean-Adrian Andrei.

„În consecinţă, având în vedere că Ministerul Mediului este instituţia cu responsabilităţi concrete în acest domeniu, pentru a putea preîntâmpina producerea de evenimente nedorite şi cu consecinţe grave asupra vieţii şi integrităţii populaţiei, am solicitat analizarea cu seriozitate a situaţiei existente şi de luare a măsurilor imediate care să aibă ca rezultat luarea de decizii care să ofere soluţii pentru siguranţa publică, ţinând cont, desigur, şi de caracteristicile ecologice specifice urşilor”, a mai declarat prefectul.

Jean-Adrian Andrei a făcut apel și la cetățeni să respecte habitatul urșilor și să încerce să își păstreze calmul în eventualitatea întâlnirii   cu animalul.

„Fac un apel la populaţie, pentru că urmează perioada colectării fructelor de pădure şi a ciupercilor, să respecte habitatul urşilor – cele mai mari carnivore din Europa – şi să se informeze asupra reacţiilor pe care trebuie să le aibă în momentul întâlnirii acestui animal. Ursul, la fel ca oricare alt animal, îşi apără teritoriul, iar în cazul unui intrus reacţionează ca atare.

Fac un apel şi la gestionarii fondurilor de vânătoare să continue campania de informare a populaţiei asupra acestei problematici”, a mai adăugat prefectul.

De la începutul acestui an, în judeţ s-au înregistrat mai multe atacuri ale urșilor atât asupra oamenilor, cât şi asupra animalelor. Ultimul atac asupra unui om a avut loc pe 11 iunie, în apropierea satului Şoimuşu Mic, comuna Săcel, când un cioban a fost muşcat de urs. Iar duminica trecută, un mânz a fost omorât  şi o iapă rănită pe spate şi pe gât, în curtea unei locuinţe din localitatea Cinod.

https://www.youtube.com/watch?v=mVglWTPSKMI

 

Sursa: informatiahr.ro
Citește și

Cmentariile sunt închise