SPRIJIN FINANCIAR SUB FORMA DE GRANTURI PENTRU PROMOVAREA DOMENIULUI ACVACULTURII

În data de 25 septembrie 2018 a avut loc, în Malta, sub egida Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM), prima zi a Conferinței la Nivel Înalt privind Pescuitul Costier Sustenabil în Marea Mediterană și Marea Neagră, dedicată discuțiilor între părțile interesate – reprezentanți ai pescarilor, ai institutelor de cercetare și ai altor organizații internaționale. În deschiderea Conferinței, au luat cuvântul Jose A. Herrera, Ministrul Dezvoltării Sustenabile, Mediului și Schimbărilor Climatice din Malta, Karmenu Vella, Comisarul European pentru Mediu, Afaceri Maritime și Pescuit și Abdellah Srour, Secretarul Executiv al GFCM.

În contextul apropierii mandatului pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene, reprezentantul la nivel înalt al României, secretarul de stat Alexandru Potor a avut o întrevedere cu Karmenu Vella pentru a discuta aspecte punctuale legate de dosarele pe care România le-ar putea gestiona după data de 1 ianuarie 2019.

Principalele elemente aduse în discuție au fost punctele de interes ale României în ceea ce privește avansarea discuțiilor pentru noul cadru financiar pentru afaceri maritime și pescuit, și anume faptul ca domeniul acvaculturii trebuie promovat prin sprijin financiar, îndeosebi sub forma de granturi, aspect care poate favoriza o dezvoltare rapidă a acestui sector. Referitor la obiectivele Președinției României pentru celelalte dosare aflate încă în discuție sub Președinția Austriacă, secretarul de stat Potor a menționat că se dorește închiderea celor pentru care discuțiile se vor finaliza, iar pentru cele cu un grad de complexitate ridicat, precum Regulamentul de Control al Pescuitului, se dorește avansarea cât mai rapidă a discuțiilor în această perioadă de 6 luni.

Comisarul european și-a exprimat disponibilitatea de cooperare cu România, prin intermediul serviciilor comisiei, în special DG MARE și a propus stabilirea unei întâlniri tehnice, la nivel de experți, în cursul lunii octombrie 2018. La finalul discuțiilor, comisarul Karmenu Vella a afirmat că urmărește îndeaproape activitatea României și a urat succes pentru perioada deținerii Președinției rotative a Consiliului UE. 

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole