SCANDALUL OUĂLOR INFESTATE CU FIPRONIL A AJUNS ÎN BULGARIA

Autorităţile bulgare au retras în zece zile de pe piaţă îngheţată şi maioneză făcute cu o tonă de pudră de ouă contaminată cu fipronil, importată din Germania, a anunţat marţi agenţia pentru securitate alimentară, relatează AFP.

Această acţiune creşte la cel puţin 18 numărul ţărilor afectate de utilizarea în ferme avicole a fipronilului, un insecticid interzis să fie folosit în UE asupra animalelor destinate lanţului alimentar.

Agenţia bulgară a precizat că a fost informată, pe 18 august, de către autorităţile germane, de existenţa unui prim lot suspect de 500 de kilograme, folosit deja în producţia de îngheţată şi maioneză.

Aceste produse au fost retrase din reţeaua de distribuţie.

Un al doilea lot, tot de 500 de kilograme de pudră de ouă contaminată, a fost descoperit marţi, dintre care 93 de kilograme au fost utilizate în producţia de îngheţată, care a fost de asemenea retrasă de pe piaţă.

Doi olandezi au fost încarceraţi în Olanda, acuzaţi că au încorporat în mod fraudulos fipronil în produse de dezinfecţie, cauzând contaminarea a milioane de ouă în Europa şi provocând un scandal sanitar major în Europa.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole