RECOMANDAREA SPECIALISTULUI – PLANTAREA CORECTA A VITEI DE VIE

Odată cu venirea primăverii, începând cu luna martie, viţa-de-vie este în atenţia viticultorului gospodar prin lucrările de sezon ce urmează a se executa, pe primul loc plasându-se tăierile în uscat (începute încă din ferestrele calde din luna ianuarie), iar mai târziu, către luna aprilie, atenţia se îndreaptă către lucrarea de plantat executată fie pentru completarea golurilor, fie pentru înfiinţarea de noi plantaţii.

Pentru aceasta este bine de ştiut că trebuie cunoscuţi următorii paşi:

  • Epoca de plantare
  • Procurarea materialului saditor
  • Distantele de plantare
  • Pichetatul terenului sau marcarea golurilor
  • Săpatul gropilor
  • Pregatirea viţelor pentru plantare
  • Plantarea propriu-zisa (tehnica plantarii)

Epoca de plantare. Perioada de plantare diferă în funcţie de condiţiile pedo-climatice. La noi în ţară este generalizată plantarea în primavară, perioada optimă fiind lunile martie – aprilie, când temperatura solului în zona de plasare a rădăcinilor este de 8-10 0C, la adâncimea de 40-50 cm. Pe solurile grele, cu exces de umiditate care se âncalzesc mai greu, plantarea se realizează mai tarziu (aprilie – mai) când în sol temperatura creşte, iar umiditatea scade. In zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea viţei-de-vie se poate realiza din toamna (sfarsit de octombrie – început de noiembrie) dar trebuie încheiată pana la venirea îngheţului. Prin plantatul de toamnă, viţa porneşte în vegetaţie mai devreme.

Procurarea materialului săditor. Vitele se procură de la unităţi specializate sau producători autorizaţi, primavara sau toamna, în funcţie de epoca aleasă pentru plantare. Cei interesaţi trebuie să facă un control riguros pentru a depista şi a elimina viţele necorespunzătoare, deoarece un material săditor viticol de calitate trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii, conform (Clasarea viţelor altoite/HOTĂRÂRE Nr. 769 din 28 iulie 2010/Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 595 din 23 august 2010):

  • pachetele trebuie să poarte o eticheta cu denumirea soiului şi a portaltoiului;
  • puritatea varietală 100 %;
  • puritatea tehnică minim 96 % (impurităţi tehnice: material deshidratat, avariat, contorsionat,  vătămări de grindină sau ger);
  • cordiţele cu o stare de maturare satisfăcătoare;
  • tulpina trebuie să fie de cel puţin 20 cm lungime;
  • fiecare plantă trebuie să aibă o sudură adecvată, uniformă şi solidă;
  • fiecare plantă trebuie să aibă minimum 3 rădăcini bine dezvoltate şi bine repartizate radial; portaltoiul 420 AA poate avea numai două rădăcini bine dezvoltate, dispuse opus;

Distanţele de plantare. Atât soiurile de masă, cât şi soiurile de struguri pentru vin, au cerinţe mari faţă de lumină, motiv pentru care alegerea distanţelor optime de plantare are o importanţă majoră şi directă în ceea ce priveşte dezvoltarea şi fructificarea plantei. La alegerea distanţelor de plantare se ţine cont de trei aspecte şi anume: caracteristicile terenului, vigoarea soiului şi tehnologia aplicată. Cele mai utilizate distanţe de plantare sunt:

  • Pentru soiurile viguroase, cultivate pe teren nisipos, cu întreţinere mecanizată a solului, se practică distanţele de: 2,5 m între rânduri şi 1,4 m pe rând.
  • Pentru soiurile viguroase, cultivate la ses sau pe pante mici, pe toate tipurile de sol, cu întreţinerea mecanizată a solului, se practică distanţa de 2,2 m între rânduri cu 1,2 m pe rând.
  • Pentru soiurile de vigoare mică – mijlocie, cultivate pe toate tipurile de teren, unde executarea lucrărilor se face manual, se practică 1,2 -1,5 m între rânduri şi 1,0 – 1,2 m pe rând.

Etapele plantării:

Pichetatul terenului sau marcarea golurilor. Pichetarea terenului şi marcarea gropilor reprezintă o lucrare obligatorie şi constă în stabilirea locului final al fiecărei viţe în parte cu ajutorul unui pichet. La executarea acestor lucrări se au în vedere distanţele de plantare stabilite iniţial, pentru atribuirea unui spaţiu egal de nutriţie fiecărui butuc. Lucrarea se execută la sfarsitul iernii pentru plantările de primavara şi la începutul toamnei pentru plantările de toamnă, cu picheţi înalţi de 70 cm lungime, care vor servi la sustinerea lăstarilor dar si a tulpinii, mai ales în primii 3-5 ani de la plantare.

Săpatul gropilor se face concomitent cu plantatul sau cu cel mult două ore înainte, pentru a se evita pe cât posibil, pierderea apei din sol prin evaporare. Gropile se fac cu cazmaua pe direcţia rândurilor, de aceeaşi parte a pichetului, la o distanţă de 3-5 cm de acesta şi au dimensiunile de 50 /40 cm. Pământul scos din groapă se asează pe aceeaşi parte a gropii.

 Pregatirea pentru plantare

Pregatirea pentru plantare constă în:

  • fasonarea (scurtarea) rădacinilor bazale la 8-10 cm;
  • eliminarea rădacinilor de la nodurile intermediare ale portaltoilor (dacă există);
  • suprimarea ciotului de la altoi;
  • fasonarea (scurtarea) cordiţei la 3 – 4 ochi;
  • mocirlirea prin introducerea rădăcinilor şi o treime din portaltoi într-un amestec de părti egale de dejecţii proaspete de bovine, pământ argilos (din parcelă) la care se adaugă apă, până se ajunge la o consistenţă smântânoasă, care să adere la rădăcini. Mocirlirea se face cu scopul favorizării unui contact mai bun al rădăcinilor cu pământul, protejează împotriva dezhidratării până în momentul plantării şi stimulează cicatrizarea rănilor produse la fasonare şi formarea de rădăcini noi, datorită substanţelor cu efect hormonal pe care le conţine.

Plantarea propriu-zisă

Tehnica plantării constă în:

  • realizarea pe fundul gropii a unui musuroi de pământ foarte bine mărunţit;
  • introducerea viţei în groapă şi fixarea lângă peretele dinspre pichet, cu cordiţa orientată către acesta, iar rădăcinile se vor răsfira pe moviliţa de pământ, astfel încât, punctul de altoire să se găsească situat la 2-4 cm deasupra solului;
  • asezarea unui strat măruntit de pământ reavan deasupra radacinilor (20 cm);
  • se tasează cu piciorul din exteriorul către interiorul gropii, fără a modifica poziţia iniţială a viţei;
  • se adauga după tasare 2-5 kg de mranită, în fiecare groapă;
  • se udă cu 5-10 litri apă, în funcţie de umiditatea solului;
  • se umple groapa cu pământ până la nivelul solului (după infiltrarea apei) fără a se tasa;
  • se face muşuroirea viţelor cu pământ reavan şi măruntit, cu o grosime a stratului acoperitor de 5-6 cm, indiferent de epoca de plantare. 

În loc de concluzie:

Reuşita unei plantări vizează, pe lângă o pregătire corespunzătoare a terenului şi procurarea unui material săditor viticol sănătos şi de calitate şi respectarea celorlalte aspecte tehnice prezentate mai sus.

S.L. dr. Marinela Stroe

Material realizat in colaborare cu USAMV Bucuresti – Facultatea de Horticultura

Citește și

Cmentariile sunt închise