Pregatirea serelor pentru rasadurile de legume

În sere, succesiunea culturilor reprezintă soluţia principală de rentabilizare a activităţii şi impune necesitatea producerii şi utilizării răsadurilor. Astfel, se scurtează timpul de ocupare a terenului cu cultura neproductivă, cu 50-80 şi chiar 100 de zile, ceea ce permite cultivarea în succesiune a două sau trei culturi în cursul anului de producţie. De asemenea, prin înfiinţarea culturilor cu răsaduri în sere, se reduce consumul de energie, pentru că o anumită perioadă de timp suprafaţa încălzită este mai mică decât dacă s-ar înfiinţa prin semănat direct.

Două sisteme specifice

Pentru culturile din sere, solarii şi pentru culturile timpurii din câmp, răsadurile se produc în sere încălzite sau în răsadniţe, pentru culturile de vară şi de toamnă în solarii încălzite parţial sau neîncălzite, în răsadniţe semicalde sau pe straturi, în câmp.

Potrivit Conf. dr. Rodica Sima, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterninară din Cluj Napoca, cele mai folosite sisteme de producere a răsadurilor în legumicultură sunt:

  1. Sistemul clasic – de producere a răsadurilor în răsadniţe, folosit actualmente doar de către micii producători particulari;
  1. Sistemul industrial – de producere a răsadurilor în complexe sau centre formate din sere înmulţitor şi solarii încălzite sau neîncălzite.

Pentru producerea răsadurilor de legume şi uneori pentru realizarea substraturilor de cultură se foloseşte un amestec de pământuri.  Principalele componente din care se realizează amestecurile de pământ sunt pământul de ţelină, mraniţa, turba şi nisipul, la care se pot adăuga materiale sintetice (vermiculit, perlit, hygromul şi styromul), care pot fi amestecate până la o proporţie de 30-50% cu turbă sau alte amestecuri de pământ.

Pentru producerea răsadurilor pot fi folosite şi substraturi standardizate (Klasmann TS 3), compuse din 20% turbă neagră, 80% turbă brună, fertilizanţi (1 kg/m3 ) şi alte ingrediente, care au un pH de 6. În reţetele de amestecuri folosite pentru straturile nutritive destinate semănatului, repicatului, confecţionării cuburilor sau pentru umplerea ghivecelor din materiale plastice, componentele intră în diferite proporţii. În amestecurile de pământuri pentru semănat şi repicat la 1 m3 de amestec se adaugă 0,5 kg superfosfat şi 0,1-0,2 kg sulfat de potasiu, iar la cele pentru confecţionarea ghivecelor nutritive pentru răsadurile de tomate, la fiecare 1 m3 de amestec se introduc: 1 kg azotat de amoniu, 4 kg superfosfat sau 1,5 kg complex II (20:20) şi 2 kg sulfat de potasiu.

Metode de producere a răsadurilor de legume

Răsadul nerepicat se obţine prin semănatul în sere, solarii sau răsadniţe şi creşterea plantelor pe acelaşi loc şi la aceeaşi desime până la plantarea la locul definitiv de cultură. Răsadul fiind mai des se produce mai ieftin, plantele sunt însă mai firave, cu rădăcini puţine, din care cauză dau producţii mai scăzute şi mai târzii. De asemenea, datorită desimii relativ mari, plantele adeseori sunt alungite şi etiolate. Dacă semănătura a răsărit prea des se poate rări, iar plantele rezultate, dacă este nevoie, se repică.

Răsadul repicat se obţine prin transplantarea răsadurilor la distanţe mai mari, pentru a le asigura un spaţiu de nutriţie mai mare şi a obţine răsaduri mai bine dezvoltate. Repicatul răsadului se justifică din punct de vedere economic prin aceea că în prima parte a perioadei de producere (înainte de repicat) se face o economie de spaţiu, şi deci o reducere a cheltuielilor de încălzire pe unitatea de produs, faţă de situaţia în care se obţine răsad nerepicat, semănat de la început la distanţe mai mari.

La repicat, plantele bolnave, slabe sau anormal dezvoltate pot fi înlăturate, iar ruperea vârfului rădăcinii (pivotante) determină o ramificare mai puternică. Repicatul răsadurilor prelungeşte perioada de producere a acestora, ceea ce impune semănatul mai devreme, cu 7-10 zile, decât la producerea răsadului nerepicat. Această metodă se foşoseşte mai ales la: tomate, vinete, ardei, varză şi conopidă timpurii.

Răsadul produs în ghivece sau cuburi se obţine prin semănatul direct sau repicatul plantelor în ghivece sau în cuburi, în vederea plantării lor la locul definitiv cu pământ cu tot, astfel ca rădăcinile să fie cât mai puţin afectate. Astfel, şocul cauzat de plantare este micşorat, prinderea este mai rapidă şi plantele cresc în continuare fără să stagneze în vegetaţie, obţinându-se o producţie mai timpurie şi mai mare. În pământul din ghivece se realizează condiţii mai bune de nutriţie, rezerve de apă şi hrană, care asigură prinderea răsadului şi pe timp secetos. Sunt necesare cheltuieli suplimentare cu ghivecele sau confecţionarea cuburilor, pentru introducerea şi scoaterea din spaţiile de producere a răsadului, pentru transportul acestora şi la unele tipuri de ghivece pentru recuperarea, dezinfectarea şi depozitarea lor, pentru a putea fi refolosite.

Pregătirea şi instalarea răsadniţelor

Instalarea răsadniţelor calde începe în luna ianuarie, se continuă în februarie şi martie iar în aprilie se instalează numai răsadniţe reci. Materialele organice care urmează să fie folosite ca biocombustibil sunt gunoiul de grajd, gunoiul artificial, deşeurile de celuloză. Cel mai utilizat biocombustibil este gunoiul de grajd de cabaline şi de bovine şi într-o măsură mai mică gunoiul de ovine şi cel de porcine.

-Gunoiul de cabaline este cel mai potrivit pentru încălzirea răsadniţelor. Se încălzeşte rapid, în 7-10 ore ajunge la 65-70°C, pentru ca apoi, în decurs de câteva zile, temperatura să coboare brusc la 30-35°C, nivel la care se menţine timp de 40-50 de zile.

-Gunoiul de bovine produce o temperatură mai scăzută decât cel de cabaline. Se încălzeşte încet, în curs de 7-10 zile temperatura se ridică la 40-45°C, după care scade, în timp de circa 10 zile, până la 18-20°C şi se menţine la acest nivel încă 30-40 de zile.

-Gunoiul de ovine asigură o temperatură de 15-20°C timp de 40-45 de zile. Este un gunoi prea uscat şi din această cauză nu se poate folosi singur ca biocombustibil, însă dă rezultate bune în amestec cu bălegarul de bovine.

-Gunoiul de porcine asigură o temperatură de 15-20°C timp de 25-30 zile, însă este umed şi rece, din care cauză se foloseşte în amestec, în cantităţi mici, cu bălegarul de cal.

Gunoiul şi celelalte materiale trebuie să fie proaspete, nefermentate. Cu 7-10 zile înainte de instalarea răsadniţelor gunoiul se aşează în platformele de preîncălzire cu lăţimea de 2-3 m, înălţimea de 1,5-2 m şi lungimea după nevoie. La instalarea platformelor de preîncălzire gunoiul se omogenizează amestecându-l pe cel uscat cu cel umed, cel mai păios cu cel mai puţin păios, cel proaspăt cu cel mai vechi şi cel cald cu cel rece. După 7-10 zile de fermentare, în platforma de preîncălzire temperatura se ridică la 50- 70°C, gunoiul abureşte puternic şi se poate folosi la instalarea răsadniţelor.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.