Pesta porcina africana se dezlantuie in Bihor

Ca urmare a analizelor efectuate în cadrul laboratoarelor naţionale acreditate, au fost identificate încă 10 focare de pestă porcină africană (PPA), în Bihor, numărul acestora ajungând astfel la 18.

„DSVSA Bihor informează asupra faptului că în perioada 23.07.2019 – 05.08.2019, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naţionale acreditate pentru diagnosticul Pestei Porcine Africane, în judeţul Bihor s-a confirmat evoluţia a 10 noi focare de PPA la porcii din gospodăriile populaţiei, numărul focarelor active din judeţ fiind în prezent de 18. Localităţile nou afectate de PPA sunt Oşorhei (comuna Oşorhei), Cherechiu (comuna Cherechiu), Subpiatră (comuna Ţeţchea) şi Pocluşa de Barcău (comuna Chişlaz)”, se precizează într-o informare semnată de către directorul executiv al instituţiei, Remus Moţoc.

De asemenea, pe fondul de vânătoare 1 Curtuișeni, a fost confirmat un nou focar de PPA la porcii de mistreți, iar în alte opt fonduri de vânătoare în Bihor a fost deja descoperită boala.

„Conform procedurilor, specialiştii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor, impunerea de restricţii de mişcare, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate”, se mai arată în comunicatul transmis de DSVSA Bihor.

Potrivit acestuia, „toate animalele afectate sau suspecte, precum şi cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”.

DSVSA urmează să revină cu noi informații față de măsurile implementate în Bihor și de evoluția bolii.

Citește și

Comentariile sunt închise