PATRIMONIUL CULTURAL – MOTOR AL DEZVOLTARII SOCIO-ECONOMICE PENTRU VIITORUL ZONELOR MONTANE

0 20

Secretarul de stat Claudiu Sorin Roșu Mareș a participat în perioada 26 – 27.09.2018 la cea de-a XI-a Convenție europeană în domeniul ariilor montane  și  patrimoniului cultural organizată de Euromontana în colaborare cu Agenţia Zonei Montane, la Vatra Dornei.

Partenerii din zonele montane din Europa, cercetătorii, factorii de decizie politică, șefii agențiilor de dezvoltare, agricultorii, practicienii și părțile interesate din domeniul turismului au avut ocazia de a dezbate rolul patrimoniului cultural tangibil   și    intangibil al zonelor montane   și    a modului în care această resursă strategică moștenită poate constitui un element-cheie pentru dezvoltarea unor zone montane durabile   și    atractive pentru viitor.

Cu ocazia acestei convenții s-a format o imagine de ansamblu asupra strategiilor de creștere a valorii patrimoniului cultural în zonele montane, în special în contextul Anului european al patrimoniului cultural 2018, a acțiunilor de valorificare a patrimoniului cultural în zonele montane şi s-a facilitat schimbul de idei pentru a compara, îmbunătăți   și  transfera bunele practici la nivel regional   și    local.

Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.