MODIFICARI LA CERERILE UNICE DE PLATA PENTRU 2019 SE POT DEPUNE PANA LA 31 MAI FARA PENALITATI

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat pe 15 mai, Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de de 846.619 cereri, pentru o suprafața declarată la plată de 9.711.211,43 hectare.

Județele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (46.475 cereri), Dolj (36.029 cereri), Bihor (35.446 cereri), Maramureș (33.822 cereri) și Botoșani (32.778 cereri). În ce privește județele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată avem județele Timiș (531.311,55 ha), Constanța (495.402,46 ha), Teleorman (426.105,87 ha), Dolj (423.721,1 ha) și Călărași (376.343,05 ha).

În comparație cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 194.695,83 ha, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor. În cazul județelor care au realizat un procent sub 100%, diferența se justifică prin depunerea cererilor în alte județe limitrofe.

În perioada 16 – 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2019, fără penalităţi.

Reamintim că în conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 69/2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca începând cu luna iunie 2019 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel:

“b) în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2019 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor;

  1. c) între 2 iulie – 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
  2. d) plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
  3. e) plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 2 decembrie 2019 – 31 martie 2020.”

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Citește și

Cmentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: