ÎNCEPE O NOUA SESIUNE DE DEPUNERE DE PROIECTE LA AFIR. PESTE 440 MII DE EURO, OFERITE GAL-URILOR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat sesiunea de depunere a cererilor de finanțare începând din 20 aprilie 2017 pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), până la epuizarea fondurilor alocate.

Finanțare nerambursabilă se acordă solicitanților selectați de Grupul de Acțiune Locală în cadrul unui apel de selecție, lansat conform prevederilor din Strategia de Dezvoltare Locală a respectivului GAL.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

„Un proiect depus în cadrul apelurilor de selecție lansate de GAL-uri poate beneficia de o sursă de finanțare alternativă față de fondurile puse la dispoziție direct de AFIR, în funcție de ceea ce a fost prevăzut în Strategia fiecărui GAL în parte. Este o oportunitate deosebită mai ales pentru solicitanții care au depus proiecte eligibile direct la AFIR și care nu au mai reușit să obțină finanțare din cauza epuizării fondurilor. Astfel, cei care doresc să primească finanțare nerambursabilă trebuie să se informeze și să propună proiecte în momentul în care GAL-ul lansează anunțul pentru selectarea acestora” a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI

În general, Strategiile de Dezvoltare Locală au inclus multe dintre submăsurile care susțin dezvoltarea rurală în funcție de specificul și de nevoile concrete ale teritoriului GAL, corespondente ale celor prevăzute în PNDR 2020. Astfel, de exemplu, un solicitant poate obține finanțare prin submăsuri similare cu 6.1 – Instalarea tânărului fermier, 4.1 – Investiții în exploatațiile agricole sau 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole.

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

Fondurile totale disponibile pentru finanțarea proiectelor depuse la GAL prin submăsura (sM) 19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” sunt de 440.116.655 euro pentru întreaga perioadă de programare. Suma maximă nerambursabilă ce poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 200.000 euro.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole