Furtuna de controale privind Campania 2019 continua sa se dezlantuie!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină campanie de efectuare a controlului la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale în vigoare.

Controalele pe teren sunt realizate atât de către APIA, cât și de către alte instituții, conform competențelor ce le revin potrivit legislației în vigoare și în conformitate cu acordurile de delegare încheiate cu APIA.

Astfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor efectuează controlul şi supracontrolul cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind: siguranţa alimentară (SMR 4, SMR 5), identificarea şi înregistrarea animalelor (SMR 6 – 8), bolile animalelor (SMR 9), dar și bunăstarea animalelor (SMR 11-13).

Autoritatea Naţională Fitosanitară efectuează controlul şi supracontrolul cerinţei legale în materie de gestionare SMR 10 „Introducerea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor”.

Agenția Națională pentru Zootehnie verifică respectarea condițiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru solicitantii ajutoarelor naționale tranzitorii pentru speciile ovine și caprine și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri, derulate prin APIA.

Conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 69/2019, controlul pe teren se efectueză  în perioada 1 iulie – 1 octombrie 2019.

Fermierii sunt rugați să sprijine, ca în fiecare an, inspectorii pe teren pentru ca această activitate să se desfășoare în cele mai bune condiții și în termenul propus.

Ramintim că efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plății

Citește și

Cmentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: