EUROSTAT: ROMANIA ESTE FRUNTASA LA NUMARUL DE FERME AGRICOLE RAPORTAT LA SUPRAFATA AGRICOLA

Tot românul se pricepe la agricultură şi este fermier. Acest lucru reiese din datele Biroului european de statistică (Eurostat). Din 10,3 milioane de ferme din UE, 3,4 milioane de ferme se află în România.

Potrivit Eurostat, în 2016, peste 171 de milioane de hectare de pământ de pe suprafața Uniunii Europene au fost folosite pentru producția agricolă, asta însemnând aproape 40% din totalul suprafeţei UE. Pe această suprafață s-au regăsit în jur de 10,321 milioane de ferme și de fermieri.

3,422 milioane de ferme (circa 33% din total) s-au aflat în România. Pe locul doi, la mare distanţă, s-a clasat Polonia cu 1,410 milioane de ferme, iar pe locul trei, Italia cu 1,010 milioane de ferme (datele din 2013). Urmează Spania, cu 945 de mii de ferme, Grecia, cu 685 de mii de ferme, Franţa cu 456 de mii de ferme şi Ungaria cu 430 de mii de ferme.

Ferme mici

Dacă avem în vedere suprafaţa totală a fermelor din UE, România deţine 7,3% din cele 171 de milioane de hectare cultivate. Cu această cifră ţara noastră se clasează pe locul şase. Ea este devansată de Franţa (16,2% din suprafaţă), Spania (13,6%), Marea Britanie (9,7%), Germania (8,9%) şi Polonia (8,4%).

Majoritate a fermelor din UE au o suprafață mică, 65% dintre fermieri deţinând sub 5 hectare. Cu toate acestea, fermele foarte mari, de peste 50 de hectare, aflate în proporție de numai 7%, acoperă mai mult de două treimi din suprafața arabilă a Uniunii Europene.

Acest contrast se observă și pe teritoriul țării noastre, unde 91,8% dintre ferme au suprafețe mai mici de 5 hectare, acoperind 28,8% din suprafaţa fermelor. Fermele care depăşesc 50 de hectare (0,5%) acoperă peste 51% din suprafaţa arabilă a ţării.

La nivelul Uniunii Europene, 10,9% dintre fermieri au vârsta sub 40 de nei, 31,9% au între 40 şi 54 de nei, 25,1% între 55 şi 64 de ani şi 31,9% peste 65 de ani.

În România, 7,6% dintre fermieri au sub 40 ani, 25,7% între 40 şi 54 de ani, 22,3% între 55 şi 64 de ani şi 44,3% peste 65 de ani.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole