DORIN COJOCARU: GUVERNUL VREA SA IA LAPTELE DE LA GURA COPIILOR ROMANI

Ca urmare a deficitului bugentar uriaș, de peste 11 miliarde de lei, guvernul anunță tăieri de cheltuieli din sectorul public. Printre altele, din păcate, a fost amintit și programul ”Cornul și Laptele”, anunțul fiind făcut de ministrul finanțelor, domnul Eugen Teodorovici. Față de această intenție, ne-am adresat domnului Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, acela căruia i-am solicitat o declarație. Iată opinia sa în legătură cu intenția Guvernului României:

”În primul rând, programul este susţinut financiar de la Bruxelles, sunt fonduri Europene. O parte din bani vin de la Guvern, iar Ministerul Agriculturii, gestionează programul, care e un program educativ. Pentru fermieri, în întreaga filieră o să fie un surplus de lapte în cursul anului şcolar, care va influenţa piaţa. Acum, cât e de mult, cât e de puţin, e undeva la 420 de tone de lapte pe zi, dintre 253 de zile pe an. Cam asta este.

Apoi, dacă socotim două milioane şi ceva de copii, care beau cca 200 de ml de lapte, și dacă facem calculul, se ajunge undeva la 420 de tone, zilnic. Însă, repet, este un program pe fonduri europene.

Dacă îmi amintesc bine, guvernul avea propuneri, parcă, în programul de guvernare, cu masa caldă care era mult mai scumpă. Impactul e undeva, cred că la 3-4milioane de euro. Dacă Ministerul de Finanțe a ajuns să se bucure la 3-4 milioane de euro, luați de la gura copiilor români, e jale! Asta, în timp ce guvernul are alte investiții foarte prost alese, fără studiu de impact, care creează pagube mult mai mari, decât valoarea bugetului laptelui şcolar. Deci, actualul guvern, pe de o parte, ia de la gura copiilor câte 200 de ml. de lapte pe zi, iar, pe de altă parte, determină și un impact negativ pentru fermierii și procesatorii de lapte”, a declarat domnul Cojocaru pentru Agro Tv.

Referitor la cele declarate de domnul ministru al finanțelor, Eugen Teodorovici, am căutat să aflăm și opinia domnului ministru al agriculturii, Petre Daea, acela care a declarat special pentru postul nostru de televiziune: „Eu nu comentez zvonuri”!

Rămâne ca viitorul să probeze de partea cui va fi adevărul și cine va lua cea mai înțeleaptă decizie.

Citește și

Comentariile sunt închise