CRITERII DE ELIGIBILITATE PENTRU APLICAREA LOGOTIPULUI RASĂ AUTOHTONĂ 100%

În cuursul zilei de 4 iunie 2019 Senatul României a înregistrat pentru folosirea logotipului rasă autohtonă 100% o propunere de lege privind produsele de origine animală din ţara noastră. Comercializarea şi îmbunătăţirea producţiei de produse care provin de la animale ce aparţin de rase autohtone fac subiectul Programului Naţional 100% Rasă Autohtonă, proiectul fiind depus de către un grup de parlamentari PSD.

În privinţa solicitanţilor şi a beneficiarilor logotipului de față, aceștia sunt reprezentaţi atât de către persoane juridice şi fizice, dar şi de către producătorii agricoli, înterprinderi familiale, înterprinderi individuale şi cooperative agricole recunoscute.

Referitor la criteriile de eligibiltate, portenţialii beneficiari sunt nevoiţi să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Să deţină animale de rasă care sunt încadrate în una din rasele din Lista raselor autohtone;
  • Să înscrie animalele în registrul genealogic al rasei sau în evidențele zootehnice în cazul altor rase de interes zootehnic;
  • Conform regulamentului de organizare și funcționare a registrului genealogic, șă înființețe și să conducă evidențețe primare;
  • Logotipul de entitate să fie aplicat doar pe produsele care provin de la animalele din rasă autohtonă.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole