Consecintele evolutiei PPA asupra afacerilor globale in industria carnii de pasare

Producția de carne de pasăre în Uniunea Europeană va crește cu 2,5% în acest an datorită cererii crescute și a prețurilor ridicate. De asemenea nivelurile prețurilor vor favoriza și ele creșterea importurilor pentru a doua jumătate a anului cu aproximativ 5%, în conformitate cu „Perspectiva pe termen scurt pentru piețele agricole europene în 2019 și 2020”.

Ultimele cifre ale Comisiei Europene arată că producția continuă să crească, dar la un nivel mai mic față anul trecut, atunci când a fost înregistrată o creștere de aproximativ 5%. Producția de carne de pasăre din UE a crescut cu 2% față de anul trecut în primul trimestru al anului 2019 și, pentru întregul an, Comisia se așteaptă ca aceasta să crească la 2,5% fiind susținută de prețurile ridicate, cu cea mai puternică creștere, din nou, în țările din estul Uniunii Europene

Prețuri mult mai mari la carnea de pui

Prețurile puilor de carne au început anul acesta cu niveluri sub media de 5 ani, însă din aprilie acestea au fost substanțial mai mari.

Potrivit Comisiei, se preconizează continuarea consumului în creștere cu aproximativ 0,6 kg / cap de locuitor până la 25,4 kg, iar în același timp, dacă prețurile ridicate ale producție cărnii de porc sunt transferate la prețurile de vânzare cu amănuntul, acest lucru va schimba probabil consumul suplimentar către păsările de curte.

Exporturile și importurile sunt în creștere

Comentând despre prima jumătate a anului, Comisia a declarat că a existat o performanță puternică la export în primele 4 luni, care a înregistrat o creștere de 13%.

Aproximativ 40% a fost datorată creșterii livrărilor către Africa de Sud, în ciuda măsurii de salvgardare în vigoare. Cu toate acestea, expedierile sunt încă în scădere în ceea ce privesc exporturile record din anul 2016.

Exporturile către cele două destinații principale de păsări de curte din UE au crescut, de asemenea, semnificativ – Ghana înregistrând o creștere de 12% și având actualmente acum o cotă de 11% din piața de export a Uniunii Europene, iar în Filipine, exporturile au crescut cu 16% (cota de 10%).

Efectele PPA

Dată fiind situația febrei porcine africane din China, exporturile au crescut și acolo cu 2%, însă până în prezent Polonia este singura țară din UE care a beneficiat de faptul că a redobândit accesul pe piață în noiembrie 2018. Pentru tot anul, se anticipează că exporturile de păsări din UE vor crește cu 3 %.

Totodată, importurile au crescut puternic în primele 4 luni (+ 14%), determinate de creșterea livrărilor din partea celor doi parteneri principali ai UE – Thailanda (+ 11%) și Brazilia (+ 23%).

Importurile din Brazilia sunt încă sub nivelul anului 2017, din cauza restricțiilor în vigoare, însă, cu toate acestea, exporturile sale de păsări înghețate cresc, datorită prețurilor mari ale pieptului de pui din Uniunea Europeană.

În luna aprilie, Ucraina a atins un nivel record în exporturile sale către Uniunea Europeană sub linia tarifară liberalizată pentru „alte reduceri”, dar cu toate acestea, s-a ajuns la un acord provizoriu cu Ucraina privind un plafon de 50.000 de tone la importuri în cadrul acestei linii tarifare.

Până la sfârșitul anului, se estimează că importurile UE vor crește cu peste 5%, determinate de prețurile ridicate ale Uinunii.

Citește și

Comentariile sunt închise