CEI MAI ISCUSITI MESTERI POPULARI, CELE MAI BUNE VINURI SI BUCATE TRADITIONALE LA ZILELE DOBROGEI

Dobrogea își expune cei mai iscusiți meșteri populari și cei mai pricepuți bucătari, patiseri și cofetari, la evenimentul care va marca 140 de ani de la revenirea provinciei alături de Patria Mamă. Evenimentul Zilele Dobrogei se va desfășura la Constanța, în perioada 14-17 noiembrie 2018, la Pavilionul Expozițional, unde vizitatorii vor avea de unde alege mâncăruri tradiționale și vinuri dobrogene, din belșug, dar și produse tradiționale manufacturate de meșteri autentici, din județele Constanța și Tulcea.

În fiecare zi, de miercuri până duminică, vizitatorii Pavilionului Expozițional de la Constanța se vor putea bucura de frumusețea tradițiilor dobrogene între orele 10:00 – 19:00, nu doar admirând sau cumpărând produsele expozanților, ci și datorită prezenței la eveniment a mai multor ansambluri artistice care duc mai departe zestrea strămoșească, prin muzica și dansurile celor 14 etnii din Dobrogea.

Județul Tulcea va avea standul propriu în cadrul evenimentului, pentru a promova întreaga ofertă a destinației: meșteșuguri, vinuri, gastronomie și turism. 

Dintre expozanți nu vor lipsi câteva branduri deja emblematice pentru județul Tulcea, precum Crama Vinuri de Măcin – furnizor al Casei Regale a României; Angelo – prăjituri și produse tradiționale din cultura comunităților dobrogene, sau Deltaica – produse gastronomice pescărești din Delta Dunării. 

Dintre artiștii tulceni nu vor lipsi Ansamblul folcloric „Dorulețul”, de la Tulcea, Formația de dansuri meglenoromâne “Altona”, de la Cerna, Ansamblul rușilor lipoveni „Katiușa”, de la Mahmudia și Ansamblul bulgarilor „Sfitilina” de la Vișina, Jurilovca.

Breasla meșteșugarilor din județul Tulcea va fi reprezentată de Toader Gheorghe, care sculptează păsări din lemn și pictează, Geambai Nedin transformă tărtăcuțele și catrunele în obiecte decorative și amulete, ilustrând motivele vegetale și geometrice moștenire a strabuinilor săi din Crimeea. Bianca Folescu din Vișina face broderie manuală, țesături, obiecte de decor și suveniruri de inspirație populară. Meșteșugarii din Luncavița, Gabriela Ioniță coase ii cu motive tradiționale din Dobrogea, mai exact din Luncavița, și are cele mai frumoase cusături pe pânză țesută în război și pe pânză topită. Călinescu Nela confecționează diverse obiecte decorative din sfoară răsucită din fire naturale, in, cânepă, lână și păr. Valentina Koker, de la Jurilovca, este deja cuoscută pentru podoabele capilare specifice rușilor, celebrele KOKOSHNİK, dar lucrează și constume tardiționale care fac parte din portul ruşilor-lipoveni. 

De asemenea, meșteșugarii din Mahmudia: Damian Lili și Haralasca Paulina, care lucrează diverse produse decorative și practice din papură, precum pălării, suporturi de sticle de vin sau poșete, produse foarte apreciate de turiștii străini care ajung în Delta Dunării. 

Vor fi prezenți și meșteșugarii din Sfântu Gheorghe, Aniela și Eduard Acsente, doi ucraineni care vor veni cu păpuși îmbrăcate în portul tradițional al cazacilor și coronițe cu flori, care fac parte din portul traditional al domnișoarelor.

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) s-a alăturat evenimentului organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea. Partenerul pentru mobilitate al AMDTDD este Memento Bus.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole