CE TREBUIE SA STITI DESPRE LUCRARILE AGRICOLE NECESARE IN GRADINA SI PLANTATII IN LUNA NOIEMBRIE

0 63

In gradina si solar

La începutul lunii noiembrie se încheie lucrările de înfiițare a culturilor timpurii de ceapă verde, usturoi, spanac, salată.

Se recoltează pe ultimele suprafețe vărzoasele și rădăcinoasele. Se închid silozurile și se pregătesc pentru perioada rece.

In această lună, atât în gradină cât și în solar, se administrează îngrășămintele naturale și chimice. Până pe data de 15 noiembrie se vor finaliza săpatul grădinii. Săpatul se face manual pe suprafețe mici sau cu rotosapă iar pe suprafețe mari se execută lucrarea de arat cu plugul.

În căpşunăriile nou-înfiinţate, acolo unde există posibilităţi, se recomandă aplicarea pe rând, în jurul plantelor, amraniţei, care, pe lângă aportul de elemente nutritive are rolul de a proteja planta peste iarnă. În plantaţiile comerciale se completează golurile şi se trag pe rând filamentele cu stoloni pentru întinerirea şi îngroşarea benzii fructifere.

Putem pregăti compost pentru anul viitor. Din frunze şi alte resturi vegetale, împreună cu îngrăşământ natural maturat – într-un colţ de grădină se adună totul şi se lasă la putrezit peste iarnă. Astfel, în primăvară se va obţine un compost de calitate.

De asemenea, poate fi răsădită orice plantă în grădină cu rezultate optime.

Se strâng jardinierele cu flori de la ferestre şi se depozitează la păstrare în cămară sau în spaţii special amenajate în care temperatura să nu crească pe timpul iernii mai mult de 8 grade Celsius.

Este timpul ca bulbii de gladiole, care au fost plantaţi afară, să fie dezgropaţi şi să fie puşi la păstrare până la primăvara următoare.

Dupa caderea frunzelor se recomanda aplicarea unor tratamente fitosanitare la pomii din gradina pentru a combate rapanul, fainarea, moniliozele, acarienii, paduchii testosi, afidele. Se continua plantarile de toamna de pomi si arbusti fructiferi si se administreaza ingrasamintele naturale in jurul pomilor.

Depozitarea fructelor

Preocuparea de bază în această lună este depozitarea fructelor, legumelor şi asigurarea condiţiilor de păstrare. Este de dorit ca acest proces să se facă în celule, cu ambalaje, pe soiuri sau în camere cu stelaje diferite. O atenţie deosebită trebuie să se acorde condiţiilor optime de păstrare prin reglarea temperaturilor şi a umidităţii în depozite, beciuri, camere, spaţii improvizate, având în vedere oscilaţiile de temperatură de la zi la noapte şi pericolul de transpiraţie a fructelor, ceea ce favorizează apariţia unor ciuperci. Temperatura de păstrare, care poate fi urmărită prin aerisire, trebuie menţinută în limitele de 0-4 grade Celsius, cu umiditatea de 85-90%.

Merele se vor păstra mai bine, dacă vor fi puse în lăzi de lemn, într-un singur strat şi cu vârful în sus (cu codiţa în jos).

Defrişarea, completarea golurilor şi plantarea in livezi

O altă lucrare care se execută în luna noiembrie este defrişarea pomilor răzleţi, neproductivi sau bolnavi. În acelaşi timp, se face completarea golurilor din parcele cu pomi din aceleaşi specii şi soiuri.

Până la apariţia temperaturilor negative şi îngheţurilor, se continuă plantarea pomilor şi arbuştilor fructiferi. O grijă deosebită se va acorda în timpul transportării materialului săditor, pentru ca rădăcinile să nu fie expuse la frig sau la deshidratare, deoarece sunt mai sensibile ca partea aeriană. Rădăcinile pomilor, mai ales cele de cais, piersic şi migdal, chiar şi uşor deshidratate, pun în pericol prinderea după plantare, chiar dacă se încearcă rehidratarea sau se fac mai multe irigări.

După plantare, este obligatorie formarea unui muşuroi în jurul tulpinilor, care să depăşească uşor marginile gropii pentru protejarea părţii inferioare a plantei contra frigului şi a uscăciunii.

Totodată, plantaţiile noi trebuie protejate de rozătoare, dacă perimetrul acestora sau al curţii nu este împrejmuit. Pentru aceasta, tulpina trebuie învelită cu diferite materiale: tulpini de porumb, floarea-soarelui, hârtie cerată, folii de polietilenă perforată etc.

Pregătirea pentru iernare

O altă preocupare a pomicultorului este legată de îngrijirea şi pregătirea pentru iarnă a plantaţiei. După căderea frunzelor, se efectuează tratamente fitosanitare, care au drept scop reducerea infecţiilor cu rapăn, făinare, acarieni, păduchi ţestoşi, ouă de afide, psilide ş.a., în special pentru speciile semințoase.

În acelaşi timp, se iau măsuri agrotehnice şi igienice care prevăd înlăturarea şi strângerea frunzelor căzute, a fructelor mumifiate, a crengilor rupte şi altor resturi vegetale.

Acestea pot fi puse sub brazdă odată cu aratul şi săpatul în jurul pomilor. Se administrează îngrăşămintele organice (o dată la trei ani) şi a celor complexe. În plantaţiile cu intervale înierbate, se desţelenesc cele cu vechime mai mare de trei ani. La pomii izolaţi în fâneaţă, se sapă copcă sub protecţia coroanei şi se fertilizează.

Tăieri de sezon

În această perioadă, se poate executa tăierea pomilor. Aceasta se face începând din toamnă, după căderea frunzelor, pe tot parcursul iernii şi până primăvară, la începerea vegetaţiei.

Prin tăieri, la pomii tineri se urmăreşte formarea coroanei, înţelegând prin aceasta construirea scheletului pomului, realizarea formei de coroană şi formaţiunilor fructifere, iar la pomii de rod obţinerea unui echilibru între procesele de rodire şi de creştere.

O atenţie deosebită se va acorda în perioada de toamnă-iarnă lucrărilor de curăţare, prin eliminarea ramurilor rupte sau bolnave.

Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.