BIHORUL INCA SE LUPTA CU PPA

In judetul Bihor sunt opt focare de pesta porcina Africana în două localităţi la porcii domestici şi la mistreţi pe şase fonduri de vânătoare.

Printr-o actualizare privind evoluţia pestei porcine africane în judeţul Bihor, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat, că „urmare a activităţilor specifice de control şi asanare a bolii” desfăşurate de specialiştii instituţiei mai sunt active în întregul judeţ opt focare care afectează porcii domestici, câte patru în două localităţi ale comunei Şimian, şi în satul Şilindru.

Referitor la evoluţia PPA la porcii mistreţi, numărul total al focarelor este de şase, în perimetrele a tot atâtea fonduri de vânătoare.

Conform procedurilor, precizează DSVSA Bihor, la nivelul întregului judeţ continuă aplicarea de măsuri de control şi supraveghere a efectivelor de suine domestice şi sălbatice, în scopul prevenirii apariţiei de noi cazuri de îmbolnăvire şi pentru depistarea precoce a eventualelor suspiciuni de PPA.

De asemenea, DSVSA menţionează că toate animalele suspecte vor trebui sacrificate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole