AUTORITATILE AU CONFIRMAT UN FOCAR DE PESTA PORCINA AFRICANA INTR-O GOSPODARIE DIN SATU-MARE

125

Autorităţile au confirmat, vineri, existenţa unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Micula, judeţul Satu-Mare, anunţând mai multe măsuri pentru prevenirea extinderii bolii, între care sacrificarea celor 13 porci din gospodăria afectată. Preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate, potrivit ANSVSA.

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), specialiştii din Satu-Mare au diagnosticat, în 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodărie din comuna Micula ca fiind afectaţi de pestă africană, iar probele biologice prelevate au fost trimise în aceeaşi zi la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, confirmându-se a doua zi suspiciunea.

“Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de miscare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize”, precizează ANSVSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor şi DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire şi extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a făcut dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor şi a obiectelor potenţial contaminate. A mai fost făcut recensământul porcilor din vecinătatea gospodăriei afectate şi au fost stabilite o zonă de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului.

ANSVSA mai spune că a notificat structurile abilitate de la nivel naţional şi din cadrul Uniunii Europeane, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.

În 14 ianuarie, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate.

“Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice, a produselor şi a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor provenite de la acestea”, mai arată comunicatul ANSVSA.

sursa: News.ro

Citește și

Cmentariile sunt închise