Austral® Plus – CEL MAI COMPLET TRATAMENT PENTRU SĂMÂNȚĂ LA CULTURA DE CEREALE

Austral® Plus este un insecto-fungicid ready-mix pentru tratamentul semințelor de cereale (grâu și orz) ce oferă o protecție împotriva bolilor cu transmitere prin sol și sămânță și a daunătorilor de sol.  Cele două substanțe active – teflutrin 40g/l și fludioxonil 10 g/l asigură o protecție de lungă durată, până la ieșirea din iarnă a culturii. 

Teflutrinul este un insecticid din clasa piretroizilor cu spectru larg, care acționează în jurul semințelor prin contact și vapori, difuzând de pe semințele tratate în sol, formând o zonă de protecție în calea dăunătorilor, denumită halou. Produsul Austral® Plus protejează semințele și în același timp, prin combinația celor două substanțe active, oferă și un efect fitotonic, evidențiat printr-o vigoare și dezvoltare timpurie armonioasă a plantelor tinere.  Prin acțiunea insecticidă, teflutrin conferă protecție împotriva viermilor sârmă (Agriotes spp.), a gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) și a muștei cenușii (Delia coarctata). Teflutrinul nu se translocă în plantă și nu afectează germinația semințelor. Structura solului, solubilitatea scăzută a acestuia în apă și impermeabilitatea tegumentului rădăcinii, împiedică translocarea lui spre părțile aeriene ale plantei, lucru confirmat și de testele de laborator. Acesta se dislocă în aerul dintre particulele de sol sub formă de vapori. Se recomandă ca adâncimea de semănat să fie până la 4 cm, astfel că haloul asigurat de insecticid să acopere zona de risc maxim (zona de atac al dăunătorilor). Prezența viermilor sârmă în cultură reprezintă o problemă tot mai mare pentru fermieri. Viermii sârmă sunt prezenți în România în toate regiunile și preferă umiditatea, asfel că, condițiile meteo din ultimii ani favorizează prezența acestui dăunător, neexistând niciun an fără atac. Atacul este localizat în vetre, iar simptomele la nivelul plantelor se manifestă printr-o îngălbenire la nivelul vârfurilor frunzelor, frunza centrală fiind cea mai afectată. Plantele atacate sunt roase sub nivelul coletului de la exterior spre interior, iar în aceste condiții, tinerele plante rămân mici și se usucă. Nu exista tratament curativ (nu există tratament omologat în vegetație), tratamentul semințelor rămănând soluția ideală!. 

Fludixolonil este un fungicid de contact, non-sistemic din gama fenil-pirolilor. Fenil-pirolii au fost descoperiți dintr-un compus natural, pyrrolnitrin, produs de o bacterie din sol, Pseudomonas pyrrocinia. Fludioxonil  a fost sintetizat prima dată în anul 1984. Semințele tratate cu fludioxonil și semănate într-un sol umed eliberează o parte din substanța activă în zona din jurul lor, ceea ce va conduce la o foarte bună protecție împotriva bolilor din sol. Pe măsură ce semințele acumulează umiditate, o parte din substanța activă rămâne pe suprafața seminței, iar altă parte penetrează pericarpul și ajunge în embrion, protejând-o din interior. O mare parte va ajunge în rădăcini și coleoptil, dar pe masură ce planta va crește, substanța activă este translocată către noile organe de creștere. Acțiunea fugicidă oferită prin substanța activă fludioxonil asigură o protecție împotriva principalelor boli la cereale, printre care cele mai importante: septorioza – cu transmitere în sol și sămânță (Septoria nodorum), fuzarioză (Fusarium spp.) și mălura comună (Tilletia spp.).

Pentru o bună acoperire a semințelor, produsul Austral® Plus se aplică numai împreună cu un adjuvant (AG 40R), care formeaza împreună un pachet. Adjuvantul are rolul de a îmbunătăți aderența produsului pe sămânță, reducând astfel seminificativ praful de pe semințele tratate. Adjuvantul AG 40R are rolul de a modifică sau intensifică culoarea semințelor tratate, are un efect de adeziv – ajută la fixarea lui Austral® Plus pe suprafața seminței. De asemenea, acesta ajuta la îmbunătățirea fluxului semințelor în semănătoare (nu se lipesc între ele) și la reducerea timpului de uscare a semințelor tratate. Împreună cu acțiunea substanței active teflutrin, adjuvantul reduce emisia cantității de praf format, reduce mirosul (a solventului din formularea microcapsulelor de teflutrin) și asigură o mai bună repartiție a lui Austral® Plus pe suprafața semințelor. Studiile realizate de către Syngenta demonstrează faptul că prezența adjuvantului AG 40R reduce cantitatea de praf produs cu 60% și prezența substanței active teflutrin în praf cu 71%, reducând semnificativ expunerea operatorilor care aplică produsul.

Citește și

Cmentariile sunt închise