Asociatia Romana a Carnii saluta ordinul MADR de redimensionare a fermelor de suine

  • A Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă satisfacţia cu privire la măsurile concrete iniţiate de MADR privind adoptarea unui proiect de ordin referitor la stabilirea dimensionării tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României, ordin ce se află postat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Transparenţă decizională – pentru dezbatere publică, ca prim pas în elaborarea, alături de celelalte autorităţi, a unui plan de măsuri conform cerinţelor Comisiei Europene.

Considerăm că intervenţia promptă a domnului Ministru Petre Daea, în urma solicitărilor procesatorilor de carne, a făcut posibilă stoparea pentru moment a deciziei de a include în totalitate teritoriului României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar contribui la efecte dezastroase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.

Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă convingerea că vor urma şi alte măsuri menite să contribuie la limitarea şi ulterior stoparea circulaţiei virusului pestei porcine africane, astfel încat să ne putem continua activitatea în condiţii de normalitate.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole