ANSVSA CONFIRMA: PESTA PORCINA AFRICANA A TRECUT DIN TELEORMAN LA OLT

0 71

În data de 23.11.2018, a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la un porc dintr-o gospodărie situată la periferia localității Rusănești din județul Olt.

Această localitate se află la aproximativ 3 km de granița cu județul Teleorman, în apropierea zonei unde au confirmate cazuri de PPA la mistreți.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

Din datele preliminare ale anchetei, aflate în desfășurare, a reieșit că proprietarul porcului diagnosticat cu PPA are o stână în apropierea județului Teleorman, unde, pe perioada verii a crescut și porci.

Gospodăria din localitatea Rusănești a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.

De asemenea, medicii veterinari din cadrul DSVSA Olt au prelevat probe de la porcii fiului proprietarului gospodăriei afectate, probe care au fost trimise către laborator.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt a dispus, conform planului de măsuri adoptat, ecarisarea carcasei și instalarea filtrelor rutiere.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Citește și

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.