Televiziunea Agriculturii si a Satului Romanesc

AGROGO – GANDURI BUNE LA FINAL DE AN

0 6

Ne apropiem de finele anului, acesta fiind momentul prielnic de reflecție asupra celor întâmplate, și mai ales, momentul  planurilor  pentru 2018.

A fost un an agricol de pus în ramă, pentru că majoritatea fermierilor au obținut rezultate foarte bune, chiar recorduri. Asemenea rezultate s-au obținut nu doar din cauza vremii favorabile. Pentru noi este clar că aceste recolte au venit după ani de zile în care s-a investit masiv în tehnologie, în know-how. Și mai ales, ani in care s-au schimbat mentalități. Procesul continuă, există semne clare de maturizare în acest domeniu.

Mulți acuză că, din păcate, exportăm prea multă materie primă. Personal, cred că era normal și necesar să ajungem la această fază. Și sunt convins că următorul pas va fi în direcția investițiilor în procesarea în țară a tot ce înseamnă „roadele pământului”. Există deja proiecte realizate sau în plan de construcție a unor ferme mari de animale, de fabrici de prelucrare a laptelui etc. În următorii ani, vom fi martorii unor investiții masive in această zonă.

A fost de asemenea un an agitat din punct de vedere al influenței statului asupra mediului de afaceri. Dar noile modificări in domeniul fiscal își vor produce cu adevărat efectele începând cu 2018. Sperăm în continuare în luciditatea guvernanților, sperăm să nu fie pus grav în pericol bunul mers al economiei din acest an.

Noi, cei de la AgroGo,  am avut un an variat, provocator, cu bune și cu rele. Numărul celor care au încredere în serviciile oferite de noi a crescut. Am participat la câteva evenimente unde am discutat față în față cu fermieri, dealeri si procesatori. Credem că există o clară evoluție în bine în privința tranzacțiilor și a informării actorilor din această piață. Dar, totuși suntem încă departe de a fi la nivelul piețelor mature. Pentru că pe o piață matură și modernă cu adevărat, tranzacțiile la bursa cerealelor precum și informația privind prețurile spot sau futures au același nivel de importanță, pentru un fermier, ca avertizările meteo, de exemplu.

Robert Balan,
cofondator agrogo.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata