AGENDA MADR A FOST COMPLETATA CU PROBLEMELE CULTIVATORILOR SI PROCESATORILOR DE OREZ

0 61

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la întâlnirea cu procesatorii și
cultivatorii de orez din data de 1 februarie 2018. Desfășurată la sediul MADR, în prezența
secretarului de stat Daniel Botănoiu și a experților tehnici din cadrul instituției, întâlnirea a avut
ca scop cunoașterea problemelor cu care se confruntă acest sector în vederea identificării
soluțiilor pentru a veni în sprijinul acestora.

Cultura de orez din România este susținută prin politicile agricole promovate de MADR, aceasta
ocupând în prezent 8.360 hectare cultivate, deși există suprafețe pretabile pentru cultura orezului
în toată lunca Dunării. Pentru a cunoaște problemele cu care se confruntă acest sector și ținând
cont de viitorul Politicii Agricole Comune, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat
această întâlnire cu reprezentanți Institutului de Cercetare de la Brăila, precum și cu procesatorii
și cultivatorii de orez din România.

Principalele probleme semnalate în cadrul ședinței au făcut referire la lipsa erbicidelor omologate
pe piața din România, fapt ce duce la scăderea producției și diminuarea veniturilor producătorilor.
În acest sens, doamna Doina Băiculescu, directorul Autorității Naționale Fitosanitare, i-a asigurat
de toată disponibilitatea instituției pe care o reprezintă pentru a găsi posibilitățile legale pentru
a-i sprijini pe cultivatori.

Printre temele abordate s-au mai regăsit: plata pentru sprijinul cuplat, prețul de vânzare al
orezului, perspectivele pentru acest sector după 2020, realizarea unor investiții prin Programul
Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, importanța acordării la timp a subvențiilor APIA, dar și
valorificarea producției locale de orez pe piața românească. Majoritatea celor prezenți a semnalat
importanța reabilitării de sectorului de irigații și al desecării, încurajându-se astfel creșterea
producției.

De asemenea, s-a discutat necesitatea conturării unui punct de vedere comun privind importurile
de orez din țări terțe, care va trebui susținut alături de restul agricultorilor din UE în vederea
protejării cultivatorilor europeni de orez.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata