A DOUA SESIUNE DE INFORMARE “FNGCIMM – GARANTIA SUSTINERII SI DEZVOLTARII COMUNITATII RURALE”

În data, de 2 aprilie 2019, a avut loc în localitatea Săvârșin, jud. Arad cel de-al doilea seminar FNGCIMM – garanția susținerii și dezvoltării comunității rurale”, eveniment ce face parte din demersul de informare la nivel național, inițiat de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Evenimentul dedicat comunităţilor rurale din regiunea de Vest, precum și din județele Alba și Bihor, a oferit celor prezenţi informaţii relevante privitoare la proiectele și programele de finanțare destinate dezvoltării durabile la nivel local.

„Campania de informare pe care o derulăm în toată țara are ca obiectiv susținerea dezvoltării comunităţilor rurale, a mediului de afaceri și a administrațiilor publice locale. Cu sprijinul Primăriei Comunei Săvârșin continuăm dialogul direct cu potențialii beneficiari din județul Arad. Prin acest demers de tip road-show, dorim să promovăm produsele și schemele de garantare, pentru a facilita accesul la finanțare fermierilor, IMM-urilor și autorităților publice locale din zonă, în vederea implementării proiectelor pe care le propun, atât de necesare comunităților rurale. Întâlnirea de astăzi a generat o dezbatere deschisă şi constructivă, datorită căreia, am convingerea, am consolidat pe termen lung parteneriatul cu comunitățile rurale și ne-a oferit nouă, FNGCIMM, un feed back valoros pentru  dezvoltarea unor noi produse de garantare adaptate nevoilor specifice ale acestei regiuni.” a declarat Gheorghe Lăpădat, Director General al FNGCIMM.

Reprezentanţii FNGCIMM, OTP Bank, ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și ai Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală au prezentat oportunitățile de care pot beneficia comunitățile locale și mediul antreprenorial pentru finanțarea garantată a implementării proiectelor de infrastructură, a proiectelor de investiții și dezvoltare a sectorului antreprenorial și a fermierilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.