440 DE FOCARE PPA IN ROMANIA. VOM MAI AVEA PORCI PANA LA CRACIUN?

Pesta Porcină Africană (PPA) a fost confirmată în țara noastră, pentru prima oară, în data de 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare.

Autoritățile au intervenit prompt și s-au aplicat cu strictețe măsurile prevăzute în Planul de Contingență al României pentru pestă porcină africană, ceea ce a făcut ca boala să fie ținută sub control, chiar în condițiile în care, la începutul anului 2018 focarele de boală s-au multiplicat în aceeași zonă aflată în vecinătatea Ucrainei.

Odată cu creșterea presiunii virale în zonă și înaintarea focarelor de boală către granițele României, au fost intensificate măsurile de monitorizare, control și combatere a bolii, astfel încât să se împiedice răspândirea bolii și să se limiteze efectele.

La aproape un an de la confirmarea primului focar din țara noastră, în data de 10 iunie 2018, virusul pestei porcine africane a fost depistat și în altă zonă, aflată în vecinătatea Ucrainei, și anume în Delta Dunării, zonă cu specific unic, clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România

Având în vedere severitatea situației, Guvernul României a aplicat măsuri suplimentare în regim de urgență, mobilizări de forță umană și introducerea în dispozitiv a 11 instituții cu atribuții în domeniu și efective din armată.

Pentru controlul eficient al evoluției bolii, prevenirea răspândirii virusului, lichidarea rapidă a focarelor și pentru limitarea pierderilor au fost adoptate acte normative care   reglementează compensarea pagubelor crescătorilor de porci cauzate de pierderea animalelor în acțiunile pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, dar și acordarea de stimulente financiare pentru notificarea cazurilor de porci mistreţi morţi şi pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă.

Prin focar de PPA se înțelege evoluția bolii într-o exploatație care numără unul sau mai mulți porci, la care s-a confirmat infecția cu virusul pestei porcine africane.

În perioada 1 ianuarie – 25 iulie a acestui an, au fost confirmate în România 440 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porci domestici, dintre care 438 în gospodăriile populației și 2 în exploatații comerciale.

De asemenea, tot în aceeași perioadă, au fost confirmate 16 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreți.

PPA evoluează în România în două zone geografice cu dinamică diferită.

Astfel, în zona de Nord -Vest, boala evoluează lent, chiar staţionar, cu număr de 22 de focare, confirmate în:

– Județul Satu – Mare – 5 în gospodăriile populației și 8 cazuri la porcii mistreți,

– Județul Bihor – 17 în gospodăriile populației și un caz la mistreț,

– Județul Sălaj – un caz la mistreț.

În zona de Sud-Est a României, evoluţia bolii este agresivă, având în vedere specificitatea zonei, fapt constatat și de experții Comisiei Europene, care au fost prezenți în focare. În această regiune au fost înregistrate 418 focare de PPA, după cum urmează:

– Județul Tulcea – 397 în gospodăriile populației, 2 în exploatații comerciale ale SC Carniprod SRL (unul la abatorul şi unul la ferma acestei societăţi comerciale) și 6 cazuri la porcii mistreți,

– Județul Brăila – 7 în gopodăriile populației,

– Județul Constanța – 7 în gospodăriile populației,

– Judeţul Ialomiţa – 5 în gospodăriile populației.

Evoluția bolii este în permanență monitorizată, prin examene clinice și de laborator, iar zilnic se analizează situația existentă, se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe.

Acțiunile autorităților sunt conjugate și întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid și pentru a împiedica răspândirea bolii.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole